Profesorul în Economie, Mircea Coșea, s-a arătat îngrijorat cu privire la situația României și susține că autoritățile trebuie să ia măsuri urgente pentru redresarea economiei.
Mircea Coșea, profesor în economie, a intervenit joi seara în direct la România TV unde a fost întrebat ce va urma din punct de vedere economic în România.
”Nu vor urma lucruri foarte bune. Probabil că vom avea o cădere, la sfârșitul anului, în jur de 5%. E mai bine decât ne-am închipuit, dar oricum e mult pentru România. Deci trebuie să ne așteptăm la o situație dificilă. Toate căderile acestea economice pe care le avem și care până la urmă sunt legate de ceea ce se întâmplă în străinătate ne vor afecta pentru că economia României este conectată într-o măsură de 70-75% cu economia din Europa occidentală. Deci până când acolo lucrurile nu se vor îmbunătăți și nu vom primi comerț pentru industria noastră nu vom putea să ne dezvoltăm singuri. Ne împrumutăm. Lucrul care mă îngrijorează cel mai mult este anunțul de astăzi și anume că într-adevăr fondurile europene vor fi condiționate. Asta înseamnă că România trebuie să facă eforturi foarte mari pentru a dovedi că este un stat de drept, că are proiecte fiabile. Din alt punct de vedere, principala problemă care ne va aduce o durere mai importantă la anul va fi creșterea numărului de șomeri. Multe activități dispar, deja avem semne, sunt înteprinderi care părăsesc țara. Măsurile de redresare a economiei trebuie luate foarte urgent”, a declarat Mircea Coșea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu