Astrologul Daniela Simulescu prezintă horoscopul pentru luna august.
Publicitate
Astrologul Daniela Simulescu aduce vești pentru luna august a lui 2022. Aceasta va fi marcată în special de intrarea lui Marte în Gemeni, care ne va afecta până în primăvara lui 2023. Vor exista piedici, dar trebuie să știm că ele pot fi transformate în ocazii.
Luna august se anunță destul de frustrantă pentru unii nativi. Mai ales pentru care nu obișnuiesc să facă schimbări conștiente în viețile lor. Tripla conjuncție Marte-Uranus-Nodul Nord va influența primele trei săptămâni. După 20 august, Marte va intra în Gemeni. Cu alte cuvinte, dacă în primele zile vă veți lovi de unele blocaje, să știți că nu este nimeni altcineva vinovat. Doar frica, nesiguranța și pragmatismul exagerat. Dacă veți simți că nu se mișcă nimic, că oamenii vă pun piedici sau că sunteți ghinioniști, astrele vă mai invită să vă mai gândiți încă o dată. Sigur, fiecare are ritmul lui, dar câteodată loialitatea față de o situație, un om, un lucru are termen de valabilitate. Istoria a arătat că în momente de criză, oamenii pot avea idei geniale. Pe toate planurile.
Pe 12 august avem o Lună Plină în Vărsător cam neplăcută. Această Lună Plină va fi în vizorul lui Saturn și în “șuturile“ lui Uranus. Cei mai afectați vor fi cei cu marcaj fix în astrograma natală: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător. Pe 20 august avem unul dintre evenimente cheie ale anului 2022! De obicei, Marte stă aproximativ două luni într-o zodie. Însă de această dată, Marte va poposi în Gemeni până pe 25 martie 2023! De ce? Pentru că va și retrograda în perioada 30 octombrie - 12 ianuarie. Tranzitul lui Marte în Gemeni ne ajută să găsim mai multe variante, să avem curaj să facem o reconversie, să începem să studiem noi domenii sau să fim mai dornici să experimentăm din toate punctele de vedere. Soarele intră în Fecioară pe 23 august. Începem să ne întoarcem la serviciu, să ne facem planuri, să facem curățenie, să verificăm cămara și bugetul. În același timp, vom fi preocupați de economie și de un stil de viață mai liniștit. Cu Mercur în Balanță de pe 27 august, negocierea, diplomația și manierele vor fi la mare modă. Până și cei mai agresivi își vor da seama că vor avea mai mult de câștigat cu vorbe frumoase. Pe 27 august avem cea mai bună zi pentru curățenia de toamnă! Din toate punctele de vedere. Și în gospodărie, și la serviciu, și în relațiile personale. Și cea mai bună zi pentru a începe să avem mai multă grijă de sănătatea noastră sau de rutina zilnică.
Până pe 23 august, ai Soarele în semnul tău, ai de unde să îți tragi energia, te simți în elementul tău și ți se pare că toate evenimentele se petrec în jurul tău. Primești vești bune, ai energie, vitalitate, ai curaj, ai încredere. Când vine vorba despre încredere și narcisism, ele nu sunt același lucru, însă luna aceasta tu le poți avea pe ambele, depinde doar de tine cum le abordezi. Venus intră în semnul tău pe 11 august. Ce presupune acest aspect?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu