Aprilie este poate cea mai importantă lună din anul 2022. De ce? Pentru că vom avea conjuncţia Jupiter-Neptun, care se petrece o dată la 13 ani. De data aceasta va fi în semnul Peştilor, unde a fost ultima dată în 1856. Este o conjuncţie istorică ce schimbă lumea, potrivit astrologului Daniela Simulescu.
Horoscop aprilie 2022 pentru Berbec / cei cu ascendent în Berbec
Aparent, aprilie îţi prieşte mai mult. Începe cu o Lună Nouă, începi cu energie. Soarele este în semnul tău, Mercur este în semnul tău. Dar Marte va intra în Peşti pe 15 aprilie. Pe 5 aprilie intră Venus în Peşti. Ce încerc să spun aici? Există dorinţă, chef de viaţă, curaj, iniţiativă, dar va fi mai greu să pui în practică ceea ce îţi doreşti. La începutul anului, în horoscopul anului 2022, am menţionat că în prima parte a anului trebuie să faci un pas în spate. Despre asta este vorba. Cel puţin până în mai, când Jupiter va intra în semnul tău. Poate atunci vei pune în practică ceea ce îţi doreşti. Momentan, eşti în ape tulburi şi mergi aşa, la înaintare, cercetezi. Nu e luna în care să te arunci. Aş folosi Luna Plină din data de 16 aprilie în locul tău ca să îmi dau seama dacă sunt în relaţiile în care trebuie, parteneriatele profesionale potrivite, cum se manifestă, dacă am ştiut unde să pun limite, dacă am fost onest faţă de mine.
Horoscop aprilie 2022 pentru Taur / cei cu ascendent în Taur
Începi luna într-un mod plin de putere din punctul de vedere al carierei. Avem Marte în casa a 10-a. Va fi şi guvernatorul tău Venus acolo în primele zile, apoi va schimba semnul pe 5 aprilie. Abia după 5 aprilie încolo vei mai respira. Vei simţi că toate eforturile tale au un rost. Începi să obţii ceva concret sau să primeşti aprobarea sau ajutorul celor din jur. Luna aprilie e una dintre acele perioade în care depinzi de foarte mulţi oameni, fie de rude, fie de prieteni, fie de colegi, fie de comunitate, a spus Daniela Simulescu.
Horoscop aprilie 2022 pentru Gemeni / cei cu ascendent în Gemeni
Luna aprilie din anul 2022... rar vă veţi mai întâlni cu aşa o perioadă. Ester un iureş în zona profesională, menit să vă ţină într-un loc sau să vă scoată din acel loc. Cert este un lucru: partea profesională este foarte bine aspectată. Nu cred că se vor mai întâmpla aspectele lunii aprilie foarte curând. Dacă nu faceţi ceva în aprilie, nici nu o să se întâmple! Dacă nu simţiţi că se întâmplă nimic în aprilie, e vina voastră! Universul îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu