Rezultatele preliminare ale anchetei efectuate în cazul plicului cu un praf alb care a fost expediat joi pe adresa unui bărbat din Botoşani infirmă prezenţa antraxului, a declarat, luni, pentru Agerpress, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Maria Carp.
'În urma testării preliminare, rezultatul a fost negativ. Urmează ca în cursul zilei de mâine (n.r.- marţi) să primim rezultatul final al analizelor de laborator', a afirmat Carp. Poliţiştii din Botoşani au demarat, joi, o anchetă într- un caz de suspiciune de antrax, după ce un bărbat din Botoşani a primit prin poştă un plic cu praf alb. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul de 37 de ani ar fi deschis plicul, care avea un timbru de Lituania, iar în interiorul său ar fi găsit, pe lângă praf, şi un bilet pe care scria: 'Antrax. Sună la 112!'.
Bărbatul a alertat autorităţile, iar poliţiştii au ridicat s-au deplasat la faţa locului şi au ridicat plicul în condiţii de siguranţă. Ulterior, au fost sesizaţi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi specialiştii CBRN de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava pentru decontaminarea perimetrului atât la sediul Poliţiei, cât şi la locuinţa persoanei care a primit plicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News