Numărul buletinelor de vot au fost suplimentat la o secţie din Bărăşti, județul Olt, deoarece prezenţa este de peste 110%.
Numărul buletinelor de vot pentru Secţia nr. 130 Moţoeşti, din comuna Bărăşti, a fost suplimentat, în condiţiile unei prezenţe la urne de peste 110%, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Olt, Marius Filip, scrie Agerpres.
Acesta a precizat că exista riscul epuizării buletinelor de vot la Secţia 130 Moţoeşti şi pentru a le suplimenta vor fi luate buletine de la o secţie de vot din oraşul Scorniceşti.
La ora 13,30, în comuna Bărăşti prezenţa la urne a fost de peste 57%, iar în Secţia 130 Moţoeşti prezenţa a depăşit 112%. La Moţoeşti votaseră până la ora menţionată 62 de persoane, dintre care 22 pe listele permanente şi 40 pe liste suplimentare.
Prezenţă mare la urne se înregistrează şi în comuna Coloneşti, peste 62%, iar la una din secţiile din această localitate, respectiv la secţia 156 Bătăreni prezenţa depăşeşte 98%.
În judeţul Olt au votat până la ora menţionată peste 92.000 de alegători, prezenţa fiind de peste 25%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu