Prezenţă românească numeroasă la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin

Lungmetrajul independent 'Ilegitim', în regia lui Adrian Sitaru, scurtmetrajul regizoarei Roxana Stroe, intitulat 'O noapte în Tokoriki', actriţa Iulia Ciochină, scenarista Ruxandra Ghiţescu, Răzvan Rădulescu, co-scenarist al producţiei germano-franco-mexicane 'Soy Nero', actriţa Cosmina Stratan se numără printre prezenţele româneşti din cadrul ediţiei din acest an a Berlinalei (11-21 februarie), informează ICR Berlin.

Potrivit unui comunicat al ICR Berlin, transmis marţi AGERPRES, în cadrul celei de-a 66-a ediţii a Berlinalei, a fost selectat, între cele 44 de filme din cadrul secţiunii Forum, lungmetrajul independent 'Ilegitim', în regia lui Adrian Sitaru.

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului, filmul spune povestea unei familii unite la început, formată din patru fraţi şi un tată, mama decedată cu doi ani în urmă. La aflarea informaţiei că tatăl a turnat în regimul Ceauşescu femei care doreau să facă avort, unul dintre fii îşi ia părintele la întrebări, în final acesta fiind acuzat de întreaga familie. Tatăl se apără spunând că el crede în viaţă şi este împotriva avortului şi, dacă nu ar fi fost, fraţii gemeni n-ar fi acum în viaţă şi în poziţia de a-l acuza. Tatăl părăseşte casa definitiv, familia începe să se destrame, iar problemele de abia acum încep. La secţiunea Generation 14plus, din care fac parte 61 de filme de lung şi scurtmetraj dedicate copiilor şi tinerilor, a fost selectat scurtmetrajul regizoarei Roxana Stroe, intitulat 'O noapte în Tokoriki'. Protagonişti sunt Cristian Priboi şi Iulia Ciochină.

Iulia Ciochină va participa de asemenea la Berlinale Talents, secţiune dedicată tinerelor talente din domeniul cinematografic. La Berlinale Talents candidează anual circa 4.000 de tineri din întreaga lume, din care sunt selecţionaţi 300 de participanţi. Alături de Iulia Ciochină, la această secţiune va participa şi scenarista Ruxandra Ghiţescu, care a fost admisă împreună cu alţi nouă tineri scenarişti în programul Script Station, pentru proiectul 'Otto - The Barbarian'.

România este reprezentată la festival şi de Răzvan Rădulescu, co-scenarist al producţiei germano-franco-mexicane 'Soy Nero', în regia lui Rafi Pitts, care se află printre cele 23 de filme care fac parte din competiţia principală pentru Ursul de Aur.

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film de la Cannes

Totodată actriţa Cosmina Stratan, care a primit în 2012 premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film de la Cannes pentru rolul din filmul 'După dealuri' în regia lui Cristian Mungiu, participă la secţiunea Panorama cu lungmetrajul de debut al regizorului Ali Abbasi, 'Shelley, în care este protagonistă. Pelicula este o coproducţie Danemarca-Suedia. În cadrul European Film Market vor fi prezentate următoarele producţii româneşti: 'Lumea e a mea' (r. Nicolae Constantin Tănase), 'Cinema, mon amour' (r. Alexandru Belc),  'Afacerea Est' (r. Igor Cobileanski), 'Aliyah DaDa' (r. Oana Giurgiu), 'Acasa la tata' (r. Andrei Cohn), 'Miracolul din Tekir' (r. Ruxandra Zenide) şi 'Autoportretul unei fete cuminţi' (r. Ana Lungu).

Tot în cadrul Berlinalei, ICR Berlin sprijină Centrul Naţional al Cinematografiei la organizarea Standului românesc din cadrul Film Market, cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru societăţile de producţie internaţionale. În ultimii anii, filmul românesc s-a aflat la loc de cinste în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, una dintre cele mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume, ICR susţinând în mod constant prezenţa numeroaselor echipe de film la Berlinală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel