În a doua zi a votului în Diaspora au votat 113.476 de români la secțiile deschise în străinătate până sâmbătă, ora 11.00, iar 17.503 sunt votanți prin corespondență, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit BEC. Comparativ, la aceeași oră, la primul tur au fost 96.173.
Până sâmbătă, la ora 11.00, 113.476 de români au votat la secțiile organizate în străinătate pentru cel de-al doilea tur al prezidențialelor, față de 96.173 câți au votat în primul tur la aceeași oră. De asemenea, 17.503 sunt votanți prin corespondență, la turul al doilea al alegerilor. În total, până sâmbătă, la ora 11.00, au fost 130.979 de votanți în Diaspora. În primul tur al scrutinului prezidențial au fost 25.189 votanți prin corespondență, transmite Mediafax.
Cei mai mulți votanți, până în prezent, au fost la o secție din Londra, și anume 1.024 de votanți. Multe persoane au votat și la Chișinău, 923 și respectiv Bruxelles - 818. La polul opus, este Ashabat, Turkmenistan, unde a fost un singur votant, iar în Abuja, Nigeria și Khartoum, Sudan s-au prezentat la urne două persoane.
Votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea Președintelui României a început în străinătate, vineri, 22 noiembrie, la Auckland, în Noua Zeelandă, la ora 01.00, ora României (ora 12.00 ora locală), la secția de votare nr. 17, cea mai îndepărtată secție de votare organizată în afara granițelor României.
Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, și duminică, 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 07.00 – 21.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News