Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a lansat o ipoteză privind candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, afirmând că şansele partidului de a câştiga fotoliul de la Cotroceni sunt destul de mici.
"E mai greu până se deschid drumurile, după care devine obişnuinţă. Dar până la calculul intrării în turul doi, vreau să remarc ceva. PSD, când era în mare formă, tot a pierdut. Mă refer la Victor Ponta vs Klaus Iohannis. În turul 1, diferenţa era de aproape 10 la sută. Numai că Victor Ponta, când a pierdut, a obţinut cele mai multe voturi ale PSD la prezidenţiale. Şi totuşi a pierdut! Prin urmare, dacă atunci când era în formă maximă, PSD a pierdut, acum, când e în formă minimă, cum s-ar pune problema să câştige?
Emit o ipoteză! Poate că partidul ştie că indiferent ce candidat va pune, nu poate mai mult de turul doi. Şi atunci mă întreb dacă deciziile pe care le ia, le ia ca să poată negocia alte lucruri, pentru că e greu să câştige prezidenţialele, indiferent de cine candidează. Există această ipoteză, că poate îşi fac alte calcule, printre care şi rămânerea la guvernare", a declarat Răzvan Dumitrescu.
Astăzi PSD își decide candidatul la alegerile prezidențiale, ce va fi validat în 3 august, la Congresul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu