Președintele Comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, spune că modificările aduse atribuțiilor președintelui în noua Lege Fundamentală nu sunt limitări, ci clarificări menite să evite crizele politice de genul celor pe care țara le-a avut până.
”În privinţa atribuţiilor preşedintelui şi interpretarea acestora s-a simţit nevoia unor clarificări pentru a evita crize. Experienţa ultimilor mulţi ani arată că au existat crize care poate s-au manifestat mai puţin, dar au existat crize la vedere, situaţii inacceptabile într-o democraţie. Vă reamintesc faptul că un prim-ministru a fost dat jos, schimbat la modul cel mai democratic printr-o moţiune de cenzură votată de majoritatea parlamentară şi a rămas prim-ministru. Vă reamintesc că o majoritate parlamentară a propus preşedintelui în mod oficial un candidat de prim-ministru şi preşedintele a refuzat să facă acest lucru. Mai sunt multe exemple: discuţii despre reprezentarea la Consiliul European, discuţii despre posibilitatea preşedintelui de a accepta sau nu o remaniere. Am socotit de datoria noastră - şi am anunţat acest lucru înainte de a cere mandatul cetăţenilor - să limpezim aceste lucruri”, a declarat Crin Antonescu, miercuri, citat de Agerpres.
Clarificări, nu limitări. Președintele Băsescu numea modificările ”defrișări”
”În vechea Constituţie nu se spune nicăieri că preşedintele poate să pună prim-ministru pe cine vrea, nu-i conferea nimeni atribuţia de a refuza o propunere de premier, facem lucrurile clare, ca să nu mai ajungem la Curtea Constituţională, ca să nu mai riscăm hotărâri contradictorii şi suspectate de o motivaţie politică şi partizanat al unor judecători sau alţii, de la CCR, pentru a nu ajunge în situaţii de instabilitate la nivel guvernamental sau de crize soldate cu suspendări ale preşedintelui”, a mai spus liderul PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu