Apar anumite semne de întrebare legate de sondajul realizat la comanda Europa FM privind alegerile prezidențiale 2019.
Sondajul realizat de IMAS, la comanda Europa FM, arată că favorit rămâne Klaus Iohannis, cu puțin peste 45 de procente. Următorul clasat este Mircea Diaconu, care ar lua 16,6% din voturi. Al treilea clasat, potrivit Barometrului Europa FM, este Dan Barna, care scade față de luna august la 14,2%. Urmează Viorica Dăncilă cu 12,4, în creștere cu 4 procente.
Acest sondaj ridică semne de întrebare din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu dă baza de date. În general, sondajele care apar pe piața media, în zona politică, apar la momentul potrivit pentru a servi interesele unora sau altora.
În al doilea rând, în sondaj, apar doar șapte candidați la alegerile prezidențiale 2019, motiv pentru care procentele sunt distorsionate. De exemplu, Alexandru Cumpănașu, care ia mai degrabă din electoralul de tip Dan Diaconescu, adică votanți nemulțumiți, radicali, nu se regăsește în acest sondaj.
Dacă și el ar fi fost în sondaj, ordinea candidaților ar fi fost puternic perturbată, iar Mircea Diaconu nu ar mai fi fost pe locul doi. Oamenii, neavând toate opțiunile, au ales dintre variantele propuse pe cea care le era mai apropiată. Dacă și Alexandru Cumpănașu era în sondaj, Mircea Diaconu, probabil, ajungea pe locul trei-patru, iar Viorica Dăncilă putea să ajungă pe locul doi din moment ce diferența dintre Dan Barna și actualul premier este de doar două procente, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă se află în creștere cu 4 procente în septembrie față de august 2019. Alexandru Cumpănașu ar fi luat voturi atât de la Mircea Diaconu, cât și de la Dan Barna. Plus că diferența dintre Dăncilă și Barna este în marja de eroare.
De asemenea, date fiind simpatiile politice afișate de Europa FM, vezi comentariile lui Moise Guran, ne putem gândi că momentul publicării sondajului a fost ales special înainte de moțiunea de cenzură, pentru a băga spaima în parlamentarii PSD. Toate aceste aspecte pot fi ridicate din moment ce nu au fost sondați toți candidații și nu a fost dată publicității și baza de date.
Sondajul IMAS, la comanda Europa FM, a fost realizat în perioada 9-28 septembrie pe un eșantion de 1010 persoane cu vârste de peste 18 ani. Marja de eroare +/- 3%. S-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Sistemul CATI reprezintă o metodă de colectare a datelor de sondaj pe baza unui chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator prin procedura RDD (random digit dialing).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News