Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad a sesizat Poliţia după ce a admis o reclamaţie depusă de PSD conform căreia primarul comunei Craiva 'nu şi-a îndeplinit obligaţia de a amplasa panouri de afişaj electoral', edilul fiind amendat cu 1.000 de lei în urma verificărilor făcute pe teren.
În sesizarea depusă de PSD la BEJ Arad, se arată că pe teritoriul UAT Craiva, primarul localităţii, Bercea Ioan, nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 41, al. 1 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, de a amplasa panouri pentru afişajul electoral, fapt care este de natură să afecteze interesele legitime şi drepturile competitorilor electorali înscrişi în cursa pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României.
BEJ a constatat că există o dispoziţie dată de primar cu privire la stabilirea locurilor de afişaj electoral, dar care nu ar fi fost pusă în aplicare. BEJ a sesizat mai departe Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, al cărui purtător de cuvânt, Adina Aconstantinesei, a declarat, luni, că s-au făcut verificări, iar primarul a fost amendat. 'În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că nu a fost amplasat un panou electoral.
Astfel, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în sumă de 1.000 lei', a declarat, pentru AGERPRES, Adina Aconstantinesei. În context, primarul din Craiva, Ioan Bercea, a spus că 'a existat o problemă doar cu un panou din localitatea Chişlaca'. 'Avem lucrări la căminul cultural din sat, iar muncitorii au mutat panoul din faţa clădirii. A venit Poliţia, a constatat şi s-a rezolvat, a fost pus înapoi', a precizat, pentru AGERPRES, edilul. Conform acestuia, pe raza comunei sunt instalate, în prezent, nouă panouri de afişaj electoral, în conformitate cu dispoziţia semnată anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News