Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că Petre Daea ar fi un potențial candidat al partidului la alegerile prezidențiale care „nu trebuie neglijat”.
Referitor la alegerea candidatului pentru alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a declarat că paradigma potrivit căreia șeful PSD intră, automat, în cursă, a luat sfârșit.
Acesta a făcut și o afirmație surprinzătoare. „Să știți că și domnul ministru Daea, care este lângă mine, este o persoană care nu este de neglijat ca și candidat pentru prezidențiale”, a spus șeful PSD.
Petre Daea s-a apropiat apoi de microfon pentru declarații. „Las acest răspuns în conștiința mea, spunând așa: lăsați-mă să fac ceea ce știu”, a spus ministrul Agriculturii.
Marcel Ciolacu a făcut și precizări privitoare la viitorul ministru al Apărării.
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a făcut precizări privitoare la viitorul ministru al Apărării:
„Ministerul Apărării e un minister, pentru mine personal, cu o conotație specială. Cred că una dintre cele mai mândre perioade din viața mea a fost atunci când, pentru vreo 2 săptămâni, am fost ministru interimar la Apărare. Ulterior, am decis împreună cu primul-ministru de atunci, domnul Mihai Tudose, să rămân vicepremier“, a spus Marcel Ciolacu.
„În niciun caz nu veți ceda Ministerul Apărării?“, a întrebat o jurnalistă.
„Nici nu s-a pus problema. Cred că luni se impune să avem o ședință a coaliției, ca să lămurim acest lucru, dacă există vreo discuție în interiorul coaliției. Sunt discuții politice normale. După coaliție, împreună cu colegii mei, vom avea un Consiliu Politic Național, unde o să decidem persoana cea mai potrivită să ne reprezinte în această demnitate publică foarte importantă în tot contextul actual“, a conchis Marcel Ciolacu.
De asemenea, Marcel Ciolacu a spus că se bucură că „prin venele PNL-iștilor curge sânge PSD-ist”.
„Trebuie să spunem adevărul. Când Marius Budăi a spus, prima oară, că vrea să mărească pensiile, toată lumea a strâmbat din nas și a început un atac în mass-media. Mă sunase Lia Olguța Vasilescu dacă cumva îl schimbăm pe Marius Budăi. Până și mama lui Sorin Grindeanu a reacționat. M-a sunat atunci și mi-a zis: „mi-a spus mama să nu cumva să-l schimbăm pe Marius Budăi”.
Până aici s-a ajuns în momentul în care Marius Budăi a anunțat că trebuie mărite pensiile prima oară. Nu pot decât să mă bucur că între timp și PNL-iștilor le curge prin vene sânge PSD-ist.
Și da, pensiile trebuie să se mărească. La fel, trebuie să se mărească și salariul minim pe economie. Dar aceste lucruri nu se fac prin presă, nu se fac când ne convine sau când vrem să ocupăm spațiul public. Aceste lucruri se fac în cadru organizat, în coaliție”, a zis Marcel Ciolacu.
O majorare a pensiilor cu rata inflaţiei ar însemna un plus de 5,1 - 5,2%, pentru că trebuie să ne raportăm la inflaţia din 2021, conform prevederilor legale, şi ar fi prea puţin, de aceea propunerea noastră este de o creştere cu minimum 10%, de la 1 ianuarie, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.
El a subliniat că autorităţile luptă pentru creşterea puterii de cumpărare, fiind o diferenţă „foarte, foarte mare" între a apăra o putere de cumpărare şi a o majora.
De asemenea, ministrul a precizat că principalul target al instituţiei pe care o conduce este crearea de locuri de muncă şi că cei care sunt apţi de muncă trebuie calificaţi şi orientaţi în carieră, astfel încât să aibă o meserie şi să poată lucra.
„Nu cred într-o familie care se bazează doar pe alocaţiile copiilor", a punctat Budăi.
Referindu-se la modificările privind impozitarea contractelor pentru angajaţii part-time, Budăi a spus că pot fi anumite nemulţumiri, dar că este nevoie de o relaţie corectă angajator-angajat. Totodată, ministrul a menţionat că numărul contractelor full-time a crescut, în prezent fiind cu 43.000 de contracte în plus, la care se adaugă cele peste 150.000 transformate în normă întreagă.
„Pregătim proiectul de buget. Până la proiectul de buget vreau să vă informez că la prima rectificare am solicitat o sumă consistentă de bani, am şi primit-o, pentru a acoperi tot ce înseamnă plăţile din domeniul social, dar mai ales, şi revin, s-ar putea să vă pară că insist prea mult, dar apărarea locurilor de muncă este o măsură extrem de importantă. Am primit o sumă de bani şi de la buget, pe lângă ce am realizat în noi prin atragerea celor 57.000.000 de euro, astfel încât plata convenţiilor de acum, care se află în execuţie, plus încheierea de alte convenţii, să continue fără niciun fel de sincopă. Vă înţeleg curiozitatea, înţeleg curiozitatea tuturor cetăţenilor. În momentul când vom prezenta bugetul, vom prezenta şi procentul de creştere a pensiilor. Cert este că vor creşte cu cel puţin 10% şi că vor creşte de la 1 ianuarie”, a zis Budăi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu