Prezidențiale 2025. Tudorel Toader: Eu cred că sunt pregătit!

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Jurnalista Ana Maria Păcuraru Dobra l-a întrebat pe Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător CCR, dacă va candida la prezidențiale 2025.

Au apărut informații potrivit cărora Claudiu Târziu (AUR) l-ar susține pe Tudorel Toader la prezidențiale.

„Să dau un răspuns interpretabil? Ce îmi trebuie ca să mă pregătesc? Eu cred că sunt pregătit!”, a zis Tudorel Toader la Realitatea Plus.

Întrebat dacă vrea să candideze la prezidențiale, Tudorel Toader a spus: „Rămâne de văzut”. La întreabarea „Sunteți susținut de partidul AUR?”, Tudorel Toader a spus: „Întrebați-i pe dânșii!”

Cu toate acestea, George Simion, liderul AUR, a zis că îl susține pe Călin Georgescu.

VEZI ȘI: Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a atras din nou atenția printr-o postare pe rețelele sociale. 

Acesta a distribuit o captură care arată că numele său, alături de Crin Antonescu și Călin Georgescu, este printre cele mai menționate în presă în ultimele zile, în speță în DC News și alt site. Practic... apare pe  „lista scurtă a prezidențiabililor”. De ce? Pentru că a fost citat foarte des, în presă, în ultimele zile. El a comentat spețe juridice în cazul lui Călin Georgescu. Cu toate acestea, postarea sa a fost interpretată de unii internauți cum că ar avea legătură cu alegerile prezidențiale.

În contextul acestei vizibilități, internauții nu au întârziat să își exprime opiniile. Printre comentariile apărute pe Facebook, menționăm: „Șansa României se numește... Profesor Tudorel Toader... Președinte. Acum mai mult ca niciodată!”,

„Este exact de ce are nevoie România Tudorel Toader. Președinte, suntem alături domnule Profesor!! Doamne Ajută!”

„Tudorel Toader - un președinte complet!”,

„Romania ar avea mult de cistigat cu dl.Pofesor Tudorel Toader Presedinte”,

„Tudorel Toader - un presedinte competent cu o inalta tinuta morala”,

„Iulius Marian MatacheSuntem alături de dumneavoastră!!!Mult succes!!!”

Se pare că o parte din publicul online vede în Tudorel Toader o posibilă soluție pentru viitorul politic al țării, apreciindu-i activitatea și pozițiile din trecut.

Această asociere cu ideea de prezidențiabil vine pe fondul unei prezențe constante în dezbaterile publice și a unei imagini de tehnocrat. Totuși, fostul ministru nu a oferit niciun indiciu că ar intenționa să candideze pentru cea mai înaltă funcție în stat.

Deocamdată, postarea sa pare să fie doar o reflecție asupra interesului crescut al publicului față de activitatea sa. 

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, a devenit tot mai vizibil în presă în ultimele zile, iar motivul principal pare să fie seria de declarații și comentarii pe care le-a făcut referitor la candidatura lui Călin Georgescu. El a comentat ca fost judecător CCR. Fostul demnitar nu a ezitat să își exprime poziția în legătură cu acest subiect, intervenind de mai multe ori pe zi pe spețe juridice. 

„PS:


Acest mesaj va fi șters!”, a scris Tudorel Toader în dreptul capturii de pe Facebook.

2. -imagine fara descriere- (tudorel-toader-captura_14910000.jpg)

Cine este Tudorel Toader

Tudorel Toader s-a născut la 25 martie 1960, în localitatea Vulturu din judeţul Vrancea.

Între 1975 şi 1979, a studiat la Liceul de matematică - fizică „Unirea din Focşani, potrivit https://laws.uaic.ro.

Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1982-1986). Este doctor în ştiinţe juridice. În 2004, a urmat un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare.

După absolvirea studiilor universitare, a fost numit în funcţia de procuror la Procuratura locală Panciu, jud. Vrancea (1986-1990). Ulterior a profesat ca avocat în cadrul Baroului de avocaţi Iaşi (1991-2006).

În octombrie 2006, a fost numit judecător la Curtea Constituţională, pentru o diferenţă de mandat, care a expirat în iulie 2007. A fost reconfirmat în aceeaşi postură, de Camera Deputaţilor, pentru un mandat de 9 ani. A deţinut funcţia până în 11 februarie 2016, când a fost ales prin vot rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza".

A început cariera didactică pe postul de asistent universitar, în perioada 1990-1993, apoi a fost lector universitar (1993-1998), conferenţiar universitar (1998-2002), iar în 2003 a devenit profesor universitar la Facultatea de Drept, din cadrul „Universităţii Alexandru Ioan Cuza" Iaşi.

În mediul universitar, a desfăşurat şi o bogată activitate administrativă: membru în Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" Iaşi (1995-2012); membru în Consiliul Facultăţii de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza, Iaşi (1993-2003); secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Drept (1993-1995); prodecan al Facultăţii de Drept (1995-2003); decan al Facultăţii de Drept (2004-2016). Începând cu anul 2016, a fost rector la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, funcţie din care s-a suspendat, începând cu 24 februarie 2017, pe perioada exercitării mandatului de ministru al Justiţiei.

Între 2005 şi 2016, a fost director al Şcolii doctorale din cadrul facultăţii de Drept. Este vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Juridice din România.

Membru în Comisia naţională de specialitate pentru confirmarea titlurilor de profesor universitar, conferenţiar universitar, cercetător ştiinţific gradul I şi cercetător ştiinţific gradul II (2006-2016); membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii (2004-febr. 2017); membru în Asociaţia Internaţională de Drept Penal şi Comitetul de Direcţie al Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale; membru în Asociaţia Română de Drept Constituţional; membru de onoare în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" al Academiei Române; membru al Agenţiei Naţionale a Cercetării Ştiinţifice (din 2015), potrivit cv-ului postat pe site-ul cdep.ro.

A fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României în grad de Cavaler, la 5 iunie 2012. În acelaşi an, la 20 iunie, a primit Ordinul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, conferit de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii „Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul, Republica Moldova. A obţinut Premiul „Anibal Teodorescu din partea Uniunii Juriştilor din România, pentru lucrarea Dialogul judecătorilor constituţionali, publicată la editura Universul Juridic, 2015 şi Premiul „Vintilă Dongoroz", conferit de către Uniunea Juriştilor din România, pentru lucrarea „Explicaţiile noului Cod penal", vol. I-V, coordonator şi coautor, publicată la editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015-2016.

A fost învestit în funcţia de ministru al Justiţiei în Cabinetul Sorin Grindeanu, la 23 februarie 2017. La 15 iunie 2017, şi-a înaintat demisia din funcţie, în semn de solidaritate cu majoritatea membrilor Cabinetului Grindeanu, care-şi prezentaseră demisia la 14 iunie 2017. La 21 iunie 2017, Guvernul Grindeanu a fost demis prin Moţiune de cenzură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel