Noul Rege al Marii Britanii are o relație specială cu România.
Publicitate
Regele Charles al III-lea a fost o prezență constantă în România ultimilor 20 de ani. Majestatea sa a cumpărat mai multe proprietăți în țara noastră, a înființat o fundație și s-a transformat într-un adevărat ambasador al României în lume.
Întrebat de unde vine legătura aceasta cu țara noastră, Charles a declarat: „pentru că iubesc România! Si cred ca ați uitat ca am o stră-stră-strabunică din Transilvania, deci am toate motivele”.
În cadrul unui film documentar difuzat în anul 2020, Regele Charles a dezvăluit că prima lui vizită în România a fost acum 20 de ani, când a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.
„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, menționa Charles în documentar.
„În ce mă priveşte, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoşii mei pe Vlad Ţepeş, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putinţă, să pledez pentru importanţa protejării şi celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiţiei culinare, a preţioasei biodiversităţi, a faunei sălbatice şi a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat şi turismul domestic are un potenţial excepţional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până şi în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toţi românii să descopere bogăţiile de necrezut care se află între graniţele admirabilei voastre ţări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi preţui”, mai spunea Charles, potrivit Agerpres.
Realizatorul filmului, Charlie Ottley, care spunea că iubeşte România mai mult decât orice ţară din lume, a întărit acest mesaj, făcând şi el un apel către români să îşi petreacă vacanţele în ţară, să descopere România, să cheltuiască banii aici şi nu în străinătate, pentru că în acest fel vor susţine turismul intern.
Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. A avut patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Ea a murit pe 8 septembrie după o domnie de 70 de ani și este succedata de fiul ei cel mare, Charles.
Regina a fost cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, după ce a domnit 70 de ani. Avea 96 de ani când a murit pe 8 septembrie 2022.
Născută în 1926, Prințesa Elisabeta a devenit regină la moartea tatălui ei, Regele George al VI-lea, în 1952. S-a căsătorit cu Philip, Duce de Edinburgh, în 1947 și cuplul a avut patru copii: Charles, Anne, Andrew și Edward.
Fost prinț al Danemarcei și al Greciei, Prințul Philip s-a născut în 1921 și a servit în Marina Regală în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost cea mai longevivă consoartă a oricărui monarh britanic și s-a retras din îndatoririle regale în 2017, după ce a încheiat peste 22.000 de angajamente solo.
Prințul Philip a murit pe 9 aprilie 2021.
Charles a devenit rege - Fiul cel mare al reginei a devenit regele Carol al III-lea.
1. Prințul William, Duce de Cornwall și Cambridge: Prințul William este fiul cel mare al Regelui Carol al III-lea și al Dianei, Prințesa de Wales, iar acum este primul în linia de succesiune la tron.
2. Prințul George de Cornwall și Cambridge: Prințul George de Cornwall și Cambridge s-a născut pe 22 iulie 2013 la Spitalul St Mary's din Londra, fiind primul copil al Prințului William, împreună cu Catherine (Kate) Middleton.
3. Prințesa Charlotte de Cornwall și Cambridge: Al doilea copil al cuplului William - Catherine.
4. Prințul Louis de Cornwall și Cambridge: Al treilea copil al cuplului William - Catherine.
5. Prințul Harry, Duce de Sussex: Al doilea copil al Regelui și ale Prințesei Diana, fratele mai mic al Prințului William. S-a căsătorit cu actrița americană Meghan Markle la data de 19 mai 2018, la Castelul Windsor. În ianuarie 2020, cuplul regal a transmis că se va retrage din calitatea de „seniori” ai familiei regale.
6. Archie Harrison Mountbatten-Windsor: Primul copil al Prințului Harry împreună cu Meghan.
7. Lilibet Diana Mountbatten-Windsor: Al doilea copil al Prințului Harry împreună cu Meghan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu