Prima afacere cu profit a lui Patriciu

patriciu
patriciu

Prima afacere a lui Dinu Patriciu care aduce profit a fost cumpărată în urmă cu patru ani la un preț mic. Joi, a anunțat un profit de trei milioane de dolari în semetrul al treilea, în creștere cu 853,1% faţă de perioada similară a anului trecut şi de aproape de 300% faţă de trimestrul precedent. Patriciu a preluat controlul Băncii Poporului din Georgia în anul 2009. 

Patriciu a cumpărat în 19 septembrie 2009 91,218% din acțiunile băncii prin intermediul Liberty Capital LLC. Tranzacția a fost anunțată cu trei zile mai târziu. După patru ani, activele au crescut cu 360% față de momentul preluării. Creditele au crescut cu 550%. Cea mai mare creștere o au depozitele, care au crescut cu peste 600%, scrie Capital.

Bloomberg scria că banca georgiană fusese preluată la o cotație cu mai mult de 80% sub prețul mediu de tranzacționare din acea perioadă, iar președintele vehiculului de investiții al lui Patriciu, Lado Gurgenidze, indica o sumă de circa 15 milioane dolari. Patriciu l-a pus președinte al Liberty Bank pe Lado Gurgenidze, fost prim ministru georgian și unul dintre cei mai experimentați bancheri din Georgia.

În luna aprilie a acestui an, Dinu Patriciu dezvăluia că a  pierdut 500 de milioane de euro din cauza crizei economice. Omul de afaceri a precizat că afacerile care i-au adus cele mai mari pierderi sunt imobiliarele și magazinele mic.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel