Prima autostradă cu tunel din România

tunel autostrada sibiu orastie
tunel autostrada sibiu orastie
Trebuia să circulăm deja pe autostrada Orăștie-Sibiu. De două luni. Dar mai avem de așteptat. Este prima autostradă din România cu tunel și cei 82 de kilometri se vor face în doar 40-45 de minute. În urmă cu doi ani, iunie 2011, autoritățile de atunci semnau contractele pe cele patru loturi ale tronsonului Orăștie-Sibiu și promiteau că din aprilie 2013 vom putea circula pe cei 82 de kilometri de autostradă. Ce s-a întâmplat? Pe scurt: descărcarea siturilor arheologice, două ierni lungi cu precipitații abundente, blocarea Programului Operațional Sectorial –Transporturi (POS-T) – 85% din valoarea totală eligibilă fiind asigurată de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune-, și alunecări de teren. “Aproape 9 milioane de metri cubi de pământ a trebuit să mișcăm”, face un calcul rapid reprezentantul Strabag, care spune că în unele zile salariații au muncit chiar și până la ora 4 dimineața. “Nu ne permitem întârzieri. Știți cât este o zi de penalizări: 122.000 de euro”, spune directorul tehnic de proiect, Marius Mitrofan. Compania a avut de descărcat nu mai puțin de 11 situri arheologice, iar la sit-ul de la kilometrul 14, la Tărtăria (județul Alba), fiind descoperită o așezare datând din perioada epocii fierului, de unde au fost scose la suprafață peste 200 de obiecte de bronz și fier. Lucrurile încep să prindă viață odată ajunși pe șantierul lotului 4. De la începutul anului și până în prezent, constructorii – Astaldi, Euro Construct Trading 98 și Astalrom-, au reușit să mărească stadiul fizic al lucrărilor de la 53% la 73%, după cum ne-a spus Sorin Scarlat, directorul adjunct al asocierii formată din cele 3 firme. “La sfârșitul lunii noiembrie-începutul lui decembrie am vrea să dăm drumul circulației pe autostradă”, a adăugat Scarlat.În timpul vizitei noastre pe șantier, constructorii excavau pământul din primul tunel de autostradă realizat în România. Erau săpați mai bine de aproape 15-20 de metri, din cei 345, câți va avea tunelul. Aproximativ 40-50 de camioane de pământ sunt scoase zilnic din tunel, până se va ajunge la 50.000 de metri cubi, pentru a elibera tot tunelul. Euro Construct Trading 98 lucrează între timp și la hidroizolarea părții superioare, care ulterior va fi acoperită cu pământul scos din tunel. Înălțimea acestuia va fi de 7 metri, iar după așternarea căii de rulare va rămâne la 5,5 m. Construirea tunelului a fost propusă de constructor după ce au întâmpinat probleme cu alunecările de teren. Tunelul este încadrat între două viaducte, unul de 640 m, iar celălalt de 200 m.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel