PRIMĂ de instalare pentru românii care se întorc din străinătate și se angajează în țară

arhivă foto dcnews.ro
arhivă foto dcnews.ro

Românii cu domiciliul în 14 unităţi administrativ-teritoriale din mediul rural al judeţului Bistriţa-Năsăud, plecați în străinătate de cel puţin trei ani, primesc prime de instalare dacă decid să se întoarcă acasă şi să se angajeze în ţară. 

Publicitate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) transmite că ”persoanele care şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie în spaţiul Uniunii Europene pe o perioadă de cel puţin 36 de luni şi doresc să se întoarcă în România pot beneficia de o prima de instalare acordată de către AJOFM Bistriţa-Năsăud, la încadrarea în muncă. (...) Prima de instalare se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate, care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”. 

Cele 14 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ cuprinse în Planul naţional de mobilitate sunt: Budeşti, Ciceu Mihăieşti, Dumitriţa, Ilva Mare, Josenii Bârgăului, Livezile, Parva, Petru Rareş, Romuli, Târlişua, Teaca, Tiha Bârgăului, Urmeniş şi Zagra.

[citeste si]

Pentru a beneficia de prima de instalare, persoanele interesate se adresează ca șomeri la AJOFM Bistrița-Năsăud. După ce se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puțin un an, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa. 

Potenţialii beneficiari trebuie să dovedească cu documente faptul că şi-au exercitat dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul Uniunii Europene şi Spaţiul Economic European şi că au avut pe perioada respectivă domiciliul sau reşedinţa ori au exercitat dreptul de rezidenţă legal pe teritoriul statului respectiv.

Valoarea primei de instalare variază între 3.500 şi 15.500 lei, în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinesc solicitanţii. Jumătate din sumă se plăteşte la data instalării, iar cealaltă jumătate, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel