Doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane NASA au efectuat, duminică, o ieşire în spaţiu de circa şapte ore, pentru înlocuirea unor baterii ale panourilor solare de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), relatează DPA.
Astronauţii americani Christina Koch şi Andrew Morgan au încheiat ieşirea în spaţiu de şapte ore şi un minut în jurul orei 19.00 GMT, a anunţat NASA. Această ieşire în spaţiu a fost prima dintr-o serie de cinci programate în luna octombrie pentru înlocuirea bateriilor cu nichel-hidrogen cu unele mai perfomante, cu litiu-ion, a indicat NASA.
Noile baterii oferă o capacitate îmbunătăţită, fiind totodată mai uşoare şi mai mici în comparaţie cu cele cu nichel-hidrogen, a explicat agenţia spaţială americană. Următoarea ieşire în spaţiu efectuată de Morgan şi Koch în cadrul misiunii de înlocuire a bateriilor vechi cu altele noi este programată vineri.
Noile baterii, care au sosit la bordul ISS la data de 28 septembrie la bordul unui vehicul japonez, stochează energia generată de panourile solare ale ISS ce este utilizată când staţia spaţială nu beneficiază de lumina directă a soarelui, notează DPA. Următoarele ieşiri în spaţiu pentru schimbarea bateriilor sunt programate la datele de 16 octombrie, 21 octombrie şi 25 octombrie. La 21 octombrie, Koch va fi însoţită în exteriorul ISS de americanca Jessica Meir, aceasta fiind prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină.
NASA a anulat în martie prima ieşire în spaţiu a unei echipe formate din două femei-astronaut întrucât la bordul ISS nu existau suficiente costume spaţiale de mărime potrivită. La acea vreme, Christina Koch trebuia să fie acompaniată de compatrioata sa Anne McClain, în cadrul primei ieşiri în spaţiu exclusiv feminine, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu