Prima femeie condamnată în Europa pentru că a înlesnit avortul

Sursa Foto YouTube FRANCE 24
Sursa Foto YouTube FRANCE 24

O femeie de naționalitate poloneză a fost găsit vinovată pentru că a furnizat pastile pentru avort unei femei.

Publicitate

Activista Justyna Wydrzyńska a fost găsită vinovată de asistarea la avort prin furnizarea de medicamente și a primit o condamnare de 30 de ore/ lună de muncă în folosul comunității, timp de opt luni, potrivit judecătorului unui tribunal din Varșovia, potrivit CNN.

Cazul creează un precedent în țara care are deja una dintre cele mai restrictive legislații din Europa privind avortul. Wydrzyńska este co-fondator al grupului de activist polonez, Abortion Dream Team, care militează împotriva stigmatizării avortului în țară.

Reacții

”Nu mă simt vinovată, nu accept această sentință”, a declarat Wydrzynska reporterilor care o așteptau în fața tribunalului, anunțând că va face recurs la decizie.

”Acest caz creează un precedent periculos în Polonia, unde avortul este aproape complet interzis și oferă o imagine înfricoșătoare a consecințelor unor astfel de legi restrictive”, a declarat Agnes Callamard, secretarul general al Amnesty International. "Justyna nu ar fi trebuit să fie urmărită penal pentru că ceea ce a făcut nu ar trebui să fie niciodată o crimă. Sprijinind o femeie care cere ajutor, Justyna a arătat compasiune. Apărând dreptul la avort în condiții de siguranță în Polonia, Justyna a dat dovadă de curaj. Condamnarea trebuie să fie anulată", a mai adăugat aceasta.

Potrivit Amnesty, această hotărâre ”a eliminat unul dintre singurele temeiuri legale rămase pentru avort în conformitate cu legea extrem de restrictivă a Poloniei, iar intrarea ei în vigoare înseamnă că acum există o interdicție aproape totală a avortului în Polonia”.

În declarația ei de marți, Agnes Callamard, secretarul general al Amnesty International, a spus că decizia condamnării Wydrzyńska ”marchează un nivel deprimant al represiunii drepturilor de reproducere în Polonia”, adăugând că avocații activistei intenționează să facă apel la hotărâre care nu este definitivă.

Legea poloneză

În Polonia, avorturile sunt permise numai dacă sarcina este rezultatul unui viol sau incest sau dacă viața mamei este considerată a fi în pericol. Partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) s-a angajat să înăsprească legile privind avortul de la venirea la putere în 2015, concentrându-se pe eliminarea dreptului mamelor de a avorta chiar și în cazul sarcinii cu malformații.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel