Vezi în articol cum arată Evgheni Prigojin după rebeliunea Wagner.
Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, nu a mai fost văzut în public după rebeliunea eșuată de la finalul lunii iunie. După revoltă Evgheni Prigojin a plecat în Belarus, dar apoi ar fi revenit în Rusia. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că s-a întâlnit cu șeful Wagner la Kremlin, la 29 iunie.
VEZI ȘI: Prigojin a făcut 'rebeliune' și în interiorul Wagner. I-a refuzat lui Putin una dintre oferte
Totuși, Prigojin nu a apărut în public de la rebeliune, iar mulți s-au întrebat dacă acesta mai este în viață, mai ales că în ultima vreme din peisajul public au dispărut și mai mulți generali ruși de rang înalt despre care s-a spus că ar fi știut despre planurile lui Prigojin.
VEZI ȘI: Forțele Wagner nu mai sunt importante în Ucraina, transmite Washingtonul
Recent, pe rețelele de socializare a fost publicată o fotografie în care liderul Wagner apare într-un cort militar. Cel mai probabil, poza respectivă a fost făcută în Belarus, scrie ȘtirileProTv.ro.
Russian media publish a reportedly recent photo of Prigozhin in a field tent in (allegedly) Belarus. pic.twitter.com/MNXSBhffui
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) July 14, 2023
În această fotografie, Evgheni Prigojin apare îmbrăcat sumar, în tricou și în chiloți. El poate fi observat așezat pe marginea unui pat de campanie, făcând un semn de salut. Anterior Evgheni Prigojin a spus că a intrat în Rusia alături de mercenarii Wagner cu scopul de a răsturna conducerea militară, afirmând că este "gata să moară" împreună cu cei 25.000 de oameni ai săi pentru a "elibera poporul rus".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News