NASA a lansat Global CTX Mosaic of Mars, o hartă tridimensională spectaculoasă și foarte detaliată care vă permite să explorați Marte.
NASA a realizat o magnifică hartă tridimensională, interactivă a lui Marte. Aceasta este cea mai completă și mai accesibilă hartă pusă la dispoziția publicului larg, ținând cont de faptul că China, datorită camerelor instalate pe sonda Tianwen-1, în iunie 2022 a fost prima țară care a obținut imagini ale întregii Planete Roșii.
Lucrarea NASA a fost dezvoltată de inginerii de la Bruce Murray Laboratory for Planetary Visualization, un laborator specializat al California Institute of Technology din Pasadena (CALTECH), care lucrează îndeaproape cu agenția aerospațială din SUA. Harta poate fi consultată AICI.
Potrivit FanPage, harta poartă numele de Global CTX Mosaic of Mars și este realizată cu ajutorul fotografiilor camerei CTX instalată pe Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), o sondă lansată în 2005 în jurul Planetei Roșii cu multiple obiective: de la colectarea de imagini de foarte înaltă rezoluție, până la comunicarea cu Pământul, trecând la analiza locurilor de aterizare ale viitoarelor misiuni, până la investigații spectrometrice, atmosferice, gravitaționale și altele.
Camera CTX are o rezoluție de până la aproximativ 6 metri și funcția sa principală este de a colecta mozaicuri ale suprafeței marțiene. Componentele principale sunt un telescop Maksutov Cassegrain cu o lungime focală de 350 mm și un senzor CCD cu peste 5.000 de pixeli.
A fost nevoie de 6 ani pentru a dezvolta harta Global CTX a planetei Marte, fuzionând aproximativ 110.000 de imagini ale celei de-a patra planete din sistemul solar.
Cele mai multe dintre imagini au fost prelucrate de inteligența artificială, dar peste 13.000 au fost introduse manual de inginerii americani. Rezoluția hărții este de aproximativ 25 de metri pătrați per pixel, asta făcând-o extrem de detaliată.
Global CTX Mosaic of Mars funcționează exact ca Google Earth, permițându-vă să explorați planeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu