Premierul Emil Boc i-a cerut noului ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, să prezinte Executivului săptămâna viitoare spre adoptare proiectul privind taxa clawback şi să finalizeze lista genericelor C2, pentru ca apoi Guvernul să aloce ministerului 150 milioane lei din Fondul de rezervă.
"Săptămâna viitoare, conform înţelegerilor stabilite în acordul cu Comisia Europeană, avem de promovat două acte normative. Primul este cel legat de taxa clawback, care practic să ne asigure nişte resurse suplimentare pentru sănătate. Să aveţi pregătit actul normativ pentru săptămâna viitoare şi ordinul de ministru pentru impunerea genericelor la lista C2", i-a cerut Boc lui Ritli la începutul şedinţei de Guvern, informează Realitatea.
Premierul a adăugat că după ce aceste acte vor fi adoptate, "imediat" cei 150 de milioane de lei din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, alocaţi la rectificarea bugetară, vor fi atribuiţi Ministerului Sănătăţii în vederea continuării reformelor.
La începutul lunii august, premierul Emil Boc declara că sistemul clawback va fi reglementat de Guvern până la sfârşitul lunii, prin hotărâre sau ordonanţă de urgenţă.
Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul trebuie să renunţe la sistemul clawback din sistemul sanitar şi să vină cu o altă versiune de taxare.
Sistemul clawback, introdus la finele anului 2009, prevede că toţi producătorii de medicamente trebuie să contribuie la finanţarea sistemului public de sănătate cu o sumă reprezentând între 5% şi 11% din veniturile realizate din vânzarea produselor.
Companiile din domeniu au acuzat atunci că noua taxă este discriminatorie pentru agenţii economici prin suprafiscalizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu