Prima prelevare os-tendon din acest an, la Spitalul Colentina

Prima prelevare os-tendon din acest an, la Spitalul Colentina / Foto Pexels
Prima prelevare os-tendon din acest an, la Spitalul Colentina / Foto Pexels

Prima prelevare os-tendon din acest an a avut loc la Spitalul Clinic Colentina.

Reprezentanții Spitalului Clinic Colentina anunță, luni, că echipa Băncii de Țesuturi, coordonată de dr. Andrei Nica, a realizat prima prelevare os-tendon din acest an.

„Alogrefa a fost prelevată cu ajutorul colectivului spitalului din Moinești, odată cu prelevarea altor organe și țesuturi, prin generozitatea familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală. Aceasta a fost transportată la Banca de Tesuturi a Spitalului Colentina unde va trece prin procesul de validare, urmând să fie stocată până ajunge la un beneficiar”, anunță Spitalul Clinic Colentina, pe pagina de Facebook.

În aceeași perioadă, la Colentina s-a realizat o intervenție de transplant tisular.

Potrivit sursei citate, această intervenție a presupus reconstrucția ligamentului încrucișat anterior cu o alogrefă de la Banca de Țesuturi de la Spitalul Colentina la un pacient care în toamna anului 2019 a mai beneficiat de o intervenție chirurgicală de reconstrucție a ligamentului încrucișat posterior cu autogrefă și a structurilor ligamentare posterolaterale, de asemenea, cu o alogrefă din Banca de Țesuturi de la Spitalul Clinic Colentina.

Intervenția s-a desfășurat în Secția Clinică de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara”, notează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel