Prima prognoză meteo pentru iarna 2022-2023. Florinela Georgescu (ANM), precizări importante

Foto Pexels
Foto Pexels

Meteorologii AccuWeather au emis prognoza meteo pentru iarna 2022-2023.

Meteorologii AccuWeather spun că există indicii că traseul furtunilor generale din această iarnă va viza în special sudul Europei. În acest sezon de iarnă, experții spun că modelul general va fi influențat în mare măsură de La Niña, un fenomen oceanic și atmosferic. O iarnă mai caldă decât media normală va fi în nord-estul Europei. Vor exista și perioade de vreme instabilă și rece, dar numeroși factori atmosferici indică o vreme în general călduroasă pentru aceste zone.

Pentru România se anunță precipitații mai însemnate cantitativ cu refacerea deficitului de umiditate. Va fi mai rece în nord, centru, nord-vest, nord-est. Vor fi perioade cu temperaturi mai scăzute, dar și perioade ușor mai ridicate decât normalul perioadei. 

„Este o estimare timpurie”, a spus Florinela Georgescu (ANM). „Pe de altă parte, cam toate centrele mari ale lumii, în această perioadă, încep să iasă cu estimările peste iarnă. Este bine să urmărim estimările de peste o lună, deci cele care vor veni în luna noiembrie. E prima prognoză pentru iarnă, dar nu trebuie să înțelegem că asta e, nu se mai întâmplă nimic, dimpotrivă. În cursul lunii noiembrie, trebuie să ne uităm la toate estimările care vor veni și să luăm în considerare, mai ales în contextul actual, și probabilitatea, chiar dacă mică, de apariție a unor fenomene extreme”, a spus Florinela Georgescu, joi seară, la Antena 3.

Citește și...

Anul agricol 2021-2022, unul dintre cei mai secetoși din istorie

Gabriela Băncilă avertizează că anul agricol 2021-2022 a fost unul dintre cei mai secetoși din istorie. Aceasta a vorbit și despre lipsa precipitațiilor din vara acestui an și efectele asupra culturilor agricole.

„A fost o vară destul de caldă, cu valori de căldură chiar intense, mai ales la sfârșitul lunii iunie și în luna iulie. Valuri de căldură ce au determinat înregistrarea unor temperaturi comparabile cu cele mai ridicate și peste cele mai ridicate valori înregistrate de-al lungul timpului în special pentru regiunile din partea de vest și nord-vest a țării. Acest lucru, spus mai concret, înseamnă că în perioadele respective de valabilitate a codului roșu, pentru regiunile respective, s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată de când se fac înregistrări pentru respectivele stații meteorologice. Există stații cu un regim de observații care depășește 100 de ani, stații care au un număr de ani de observații de sub 100 de ani, dar oricum ne raportăm la o perioadă de peste 60 de ani de măsurători meteorologice în respectivele amplasamente.“, a spus Gabriela Băncilă.

„Până în momentul de față, acest an se situează sub media anului 2019 și 2020, anii cei mai călduroși în țara noastră, însă se remarcă, cel puțin în perioada septembrie 2021 - august 2022, cea mai redusă cantitate de precipitații. A fost o cantitate de precipitații de sub 500 l/mp, 480l/mp mai precis, ceea ce face din această perioadă cea mai secetoasă perioadă din istorie.

Este foarte adevărat că pe parcursul lunii august și mai ales în ultimele două săptămâni, gradul acesta ridicat de instabilitate atmosferică a mai redus din deficitul de apă în sol și a mai crescut această medie, dar acest an agricol, 1 septembrie - 31 august, perioada la care ne raportăm pentru a evalua anii agricoli, putem spune că se situează în topul celor mai secetoși ani la noi în țară și această vară nu a făcut altceva, prin temperaturile ei ridicate, decât să accentueze această secetă care la sfârșitul lunii iulie era pe arii foarte extinse una deosebit de intensă“, a precizat, la DC News, Gabriela Băncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel