Prima reacție a Simonei Halep după ce a fost suspendată 4 ani pentru dopaj / update

Simona Halep/ Agerpres
Simona Halep/ Agerpres

Jucătoarea română de tenis Simona Halep va face apel împotriva suspendării sale pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat fostul lider mondial, marţi.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a declarat, marţi, şocată şi dezamăgită de decizia tribunalului independent care a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, despre care a spus că refuză să o accepte.

Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunţat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viaţa mea şi, din nefericire, lupta continuă. Mi-am dedicat viaţa frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă sau nu, o substanţă interzisă. Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani. Într-un raport de 126 de pagini, tribunalul a găsit că mă fac vinovată de ambele acuzaţii formulate de Agenţia pentru Integritatea Tenisului (ITIA) - un test pozitiv la o mostră de urină prelevată în timpul competiţiei şi o încălcare a Programului Paşaportului Biologic Sportiv. Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat tribunalului dovezi convingătoare în apărarea mea, inclusiv numeroase întrebări legitime privind concluziile legate de testele din paşaportul meu biologic (ABP). Deşi sunt recunoscătoare că am un verdict după numeroase amânări nefondate şi sentimentul că trăiesc într-un purgatoriu de un an, sunt în acelaşi timp şocată şi dezamăgită de decizie, a scris Halep într-un comunicat publicat pe Instagram.

Cred într-un sport curat şi în aproape două decenii ca jucătoare profesionistă de tenis, la sute de turnee şi după două titluri de Mare Şlem, am făcut 200 de teste de sânge şi urină pentru a fi verificată împotriva substanţelor interzise şi le-am trecut cu bine pe toate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului de hard din 2022, la recomandarea echipei şi fizioterapeutului în care am încredere, mi-am ajustat suplimentele nutriţionale. Niciunul dintre ingredientele listate nu includeau substanţe interzise, însă, acum ştim, iar tribunalul a recunoscut asta, unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul pozitiv iniţial până la începutul anului 2023 şi de fiecare dată am ieşit negativă, a relatat fosta campioană de Mare Şlem. Halep a acuzat că doi dintre experţii ITIA şi-au schimbat opiniile legate de paşaportul său biologic după ce au aflat că este vorba de ea.

În ciuda acestei probe, ITIA a venit cu acuzaţia legată de paşaportul biologic doar după ce grupul său de experţi mi-a aflat identitatea, iar doi din cei trei experţi şi-au schimbat, brusc, opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experţi care au studiat doar parametrii sângelui meu şi pe care i-am menţinut mai mult de zece ani în aceeaşi sfertă. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în sângele sau urina mea, cu excepţia testului pozitiv din 29 august la roxadustat, care a fost prezent într-o cantitate extrem de mică şi care, luând în considerare testul meu negativ de cu trei zile înainte, putea fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat, a comentat Halep.

Halep a anunţat că va face apel împotriva suspendării dictate de tribunalul independent şi le-a mulţumit tuturor pentru susţinere: Sunt foarte recunoscătoare pentru susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză'

Știrea inițială:

Simona Halep, suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis violări intenţionale ale Regulamentului Antidoping...

Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis violări intenţionale ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.

Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă. Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială puternica opinie unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că 'probabil dopajul' este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei. Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.

Citește și -  Halep, suspendată 4 ani. Ilie Năstase: Dacă era americancă nu îi dădea nimeni pedeapsa asta

Jucătoarea poate face apel la această decizie. După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului, a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.

Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenţi atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând, se mai arată în comunicat. Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA. Halep a negat în mod repetat că ar fi luat în mod conştient substanţa roxadustat, acuzând că testul antidoping pozitiv ar fi survenit în urma unei contaminări.

De asemenea, a acuzat de mai multe ori ITIA pentru tergiversarea judecării cazului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel