Prima româncă vaccinată împotriva COVID-19: Am rămas însărcinată la câteva zile după

Captură
Captură

Mihaela Anghel, prima româncă vaccinată împotriva COVID-19, a rămas însărcinată la câteva zile după ce i s-a administrat doza de rapel. 

"Chiar dacă pandemia ne-a afectat stilul de viață pe care îl aveam, pentru mine anul acesta a fost mai mult decât perfect. La puțin timp după doza de rapel, am aflat că sunt însărcinată. Se pare că sarcina a apărut la câteva zile de la prima doza sau chiar înainte… nu se știe sigur.

Vaccinul m-a protejat atât pe mine, cât și bebelușul, care în urma vaccinului are anticorpi”, a spus Mihaela Anghel, într-un interviu pentru Gândul.

VEZI ŞI Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 în România / VIDEO

Ce spunea Mihaela Anghel în decembrie 2020

"Am fost foarte privilegiată că am fost prima aleasă pentru a fi vaccinată. O mare emoţie! Eu am primit primul pacient în acea dimineaţă, pe 27 februarie, primul pacient cu coronavirus. Nu ştiam cu ce ne confruntăm, dar uşor uşor ne-am obişnuit. Suntem cei mai afectaţi când pierdem pacienţi. Nu s-a întâmplat niciodată să avem un raport atât de mare de decese, în toţi anii de când lucrez aici.

Nu am ştiut cum să reacţionez când am aflat că sunt prima, pur şi simplu am spus da şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum. Românilor le transmit să deschidă bine ochii şi să vină să se vaccineze, să scăpăm de greutatea asta. Să nu mai aştepte să se îmbolnăvească ei sau cei dragi pentru a realiza că există această boală.

Eu  nu am stat deloc pe gânduri, am vrut să mă vaccinez imediat. Nu vreau ca cei dragi mie să se îmbolnăvească şi nici eu.

Cel mai greu a fost mai ales la început, când nu am putut sta aproape de familie. Cel mai greu e să stăm echipaţi aşa, pacienţii nu ne pot recunoaşte. Toţi stăm ore în şir în acel echipament. Vara a fost groaznic, 5-6 ore fără apă, fără aer, doar în căldură şi transpiraţie.

Cei mai mulţi pacienţi spun că nu au nimic, că de ce i-am adus aici. Dar e din cauza lipsei de oxigen, asta duce la aceste cuvinte", a declarat Mihaela Anghel la acea vreme. 

VEZI ŞI ”Reacții adverse vaccin coronavirus.” Streinu-Cercel: Să-și bage mințile în cap și să se ducă să se vaccineze!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel