Dorin Recean, noul premier de la Chișinău, anunță că efectuează prima vizită în afara Republicii Moldova la București.
Săptămâna viitoare, Dorin Recean, premierul Republicii Moldova, urmează să întreprindă o vizită de lucru la București. Acesta a anunțat că a discutat telefonic cu omologul său Nicolae Ciucă despre acest subiect, conform Radio Moldova.
Aceasta va fi prima sa vizită în afara Republicii Moldova, a declarat premierul Dorin Recean la postul public de televiziune. Oficialul a mai spus că România a ajutat Republica Moldova în depășirea crizei energetice.
„Trebuie să pornim mecanismele de lucru aici în Republica Moldova și imediat ce le punem în mișcare o să merg la București. Deja am avut o discuție cu premierul Ciucă la acest subiect și o să ne coordonăm agenda săptămâna viitoare. Noi deja simțim și suntem privilegiați să avem această relație foarte bună cu Bucureștiul, cu România. România ne-a ajutat enorm în depășirea crizei energetice, România ne-a ajutat foarte mult în parcursul nostru european și a fost avocatul nostru în instituțiile europene, în așa fel încât noi să putem să avansăm în parcursul nostru european”, a declarat Dorin Recean.
Anterior, Nicolae Ciucă l-a invitat pe Dorin Recean să facă o vizită oficială în România pentru a discuta despre detaliile cooperării inter-guvernamentale. Premierul României l-a asigurat că va continua dialogul cu Republica Moldova privind identificarea soluțiilor de sprijin pentru parcursul european al Chișinăului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News