Duminică a fost prima zi de relaxare pentru Timişoara. După mai bine de jumătate de an, restaurantele primesc clienţi în interior şi se poate merge la sala de sport, la cinematograf sau la teatru.
Artiştii se bucură şi mai mult. De un an, Claudia Ieremia nu a mai jucat în faţa unei săli pline. Îi e dor de public, de energia pe care i-o transmite, dar şi să simtă scena sub tălpi.
„Am emoţii”, mărturiseşte râzând Claudia Ieremia, actriţă la Teatrul Naţional Timişoara. „Am emoţii, pentru că nu ne-am văzut de multă vreme, nu? Noi şi publicul. Ne vom întâlni, chiar dacă la capacitatea de 30% a sălii, dar vor fi oameni în sală, ceea ce e minunat”, completează ea.
Şi, pentru ca totul să fie perfect la marea revedere, actorii fac ultimele pregătiri.
Ioana este unul dintre spectatorii fideli. Nu rata nicio piesă când teatrele erau deschise. Acum, aşteaptă cu nerăbdare să revină în public.
„O să fiu prima, în primul rând, ca să zic aşa. Indiferent de distribuţie sau spectacol, eu o să fiu acolo ca de obicei. M-am şi vaccinat. Deci sunt foarte încântată că pot să particip acolo cât de cât imunizată”, spune Ioana Mărăscu.
Dar bucuria actorilor şi a spectatorilor nu e deplină. Spectacolele cu public depind de rata de infectare, iar Timişoara e la limită. Când incidenţa ajunge la 3, teatrele se închid din nou.
„Deci deschidem ca să închidem? Iertaţi-mă: Îmbracă-te, dezbracă-te! Ştiţi vorba. Nu mi-e confortabilă atitudinea administraţiei centrale sau locale faţă de meseria mea, faţă de libertăţile mele”, spune Ion Ardeal Ieremia, regizor la Teatrul Naţional Timişoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News