Prima zi de școală. 5 lucruri esențiale pentru a avea un copil sănătos

Tudor Ciuhodaru ne atrage atenția în prima zi de școală și ne spune care sunt principalele lucruri de care trebuie să țină cont părinții și bunicii pentru a avea un copil sănătos ”nu doar în prima zi de școală”. 

Publicitate

”Atenție părinți și bunici, cinci lucruri esențiale pentru a avea un copil sănătos (nu doar) în prima zi de școală. Fiți atenți la regulile de igienă, alimentație, tipul de ghiozdan, triajul epidemiologic și afecțiunile asociate”, scrie medicul Tudor Ciuhodaru pe pagina sa de Facebook. 

1. Toate regulile de igienă trebuie respectate. Bolile infecțioase rămân marele pericol din colectivitățile școlare.

1) În fiecare școală exista cel puțin un copil (în medie 2,5 pe unitate de învățământ) ce suferă de o boală contagioasă.
2) Se transmit cu ușurință prin mâini murdare, tuse şi strănut, fie prin obiecte contaminate.
3) Unghiile tăiate, spălatul mâinilor cu apă şi săpun cel puţin înainte de masă şi la utilizarea grupurilor sanitare, utilzarea batistei în cazul tusei sau strănutului sau a şerveţelelor de unică folosinţă (! nu a mânecilor) pentru ştergerea secreţiilor nazale sunt doar câteva măsuri ce previn transmisia microbilor.
4) Mâinile curate pot ţine la distanţă peste 200 de boli.
5) Spălatul corect pe mâini este cea mai eficientă acţiune profilactică, întrucat acest banal ritual de igienă reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor diareice şi respiratorii.
6) Deşi pare un act banal doar 5% ştiu cum să se spele corect pe mâini şi o fac aşa cum trebuie.
7) Spălatul pe mâini nu are nicio valoare dacă la final atingeţi obiecte contaminate, precum robinetele nedezinfectate de la baie sau prosoapele umede, murdare sau folosite în comun.
8) Sunt 3 reguli pentru spălarea eficientă a mânilor: cât mai des, cum trebuie şi cât trebuie.
a) Regula numărul unu: spălaţi mâinile cât mai des şi ori de câte ori este nevoie. Trebuie să devină un gest de rutină înainte şi după orice activitate care implică atingerea si manevrarea de obiecte cu potenţial de contaminare, după suflarea nasului, tuse sau stranut; după revenirea acasă, după atingerea, hranirea sau curăţarea unui animal; după atingerea resturilor menajere sau curăţenia în casă; după utilizarea tastaturii, a telefonului mobil sau a altor dispozitive şi accesorii electronice sau bani, portofele, genţi, transportului în comun şi evident de fiecare dată când mâinile devin vizibil murdare.
b) Regula numărul doi: spălaţi-le corect. Asta înseamnă să. folosiţi din abundenţă apă şi săpun, utilizând chiar o perie moale. Insistaţi asupra spaţiilor interdigitale, pliurilor de flexie şi zonei de sub unghii. Dacă nu aveţi la îndemâna apă şi săpun puteţi utiliza un gel antibacterian cu cel puţin 60% alcool. Apelaţi la aceasta soluţie doar ocazional, întrucât nu este la fel de eficientă ca spălatul convenţional.
c) Regula numărul trei: spălaţile atât cât trebuie. Minim 15-20 de secunde. La final clatiţi bine şi uscaţi mâinile cu un serveţel de unică folosinţă sau prosop de uz individual. Folosirea uscătoarelor de mâini nu este cea mai bună variantă, pentru că mulţi germeni îşi găsesc „adăpost" pe fanta de evacuare a aerului, de unde apoi se împrăştie.

2. Atenție la alimentație:
a) Luarea micului dejun e obligatorie.
b) Pacheţelul cu alimente trebuie să fie neperisabil, adaptat caloric efortului, să poată fi consumat uşor, respectând regulile de igienă.
c) Avertizaţi copiii să nu consume alimente de tip fast-food de la magazinele de pe lângă şcoală, din cele cu provenienţă incertă sau oferite de persoane necunoscute.

3. Alegerea tipului de ghiozdan şi a rechizitelor are mare influenţă în prevenirea sau dezvoltarea patologiei osteorticulare ce poate merge de la durere pânâ la compresiunile plexului brahial şi deformărea coloanei vertebrale (lordoze, cifoscolioze).

4. Nu uitaţi să faceţi chiar dumneavoastră un sumar triaj epidemiologic. Dacă are febră, secreţii nazale abundente, dureri faringiene, tuse, diaree, erupţii cutanate sau mucoase, consultaţi medicul de familie înainte de a-l aduce în colectivitate.

5. Nu uitaţi să avertizaţi profesorii asupra eventualelor probleme medicale (alergii, probleme cardiace, oftalmolgice) precum şi a soluţiilor terapeutice de urgenţă.

Rețineți:

1. 1,5 % din elevii din învățământul preuniversitar au probleme de sănătate.

2. În fiecare școală exista cel puțin un copil (în medie 2,5 pe unitate de învățământ) ce suferă de o boală contagioasă iar 30-40% prezintă o patologie oftalmologică sau stomatologică.

3. Unul din trei are păduchi iar 3% au râie.

4. Doar unul din trei adulţi se spală pe mâini după ce strănută sau tuşeşte şi unul din şase adulţi se spală pe mâini după ce intră în contact cu bani. Doar jumătate dintre persoane se spălă pe mâini după ce folosesc toaleta.

5. Spălatul corect pe mâini este cea mai eficientă acţiune profilactică, întrucat acest banal ritual de igienă reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor diareice şi respiratorii.

6. Lucrurile se pot îmbunătăţi dacă parlamentul va adopta legea mea privind predarea în şcoli şi grădiniţe a educaţiei pentru sănătate.

7. Pentru a fi cu adevărat eficiente aceste lucruri trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulțirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel