Primar din Călărași, relaxat înainte de alegeri: "Dacă le-ai dat o țuică, merg cu tine de mână și votează. Sunt mulți boschetari din ăștia, trebuie să-i iei la prima oră"

Pare că băuturile alcoolice au devenit un agent electoral de succes. Cel puțin, asta spune un primar din județul Călărași.

"Nu-i scoţi din casa până nu le dai o ţuică, o bere. Sunt mulţi boschetari din ăştia, cum le spunem noi, care stau pe la cârciumă pe la 9:00... Pe ăia trebuie să îi iei la prima oră. Dacă nu i-ai luat la prima oră, nu mai ai nicio şansă. Sunt morţi, sunt terminaţi. Dacă i-ai dat o ţuică, merge cu tine de mână şi votează", a spus Ionel Tatu, singurul candidat din comuna Vâlcelele, pentru Digi 24.

"Pot să ies primar cu un singur vot"

"Alerg singur şi ar fi culmea să ies pe locul doi. Celelalte partide nu au organizaţii. A încercat PNL-ul, acum patru ani, să facă ceva. A fost un contracandidat care, săracul, Dumnezeu să-l ierte!, a şi murit şi de atunci s-au liniştit şi ei", a mai spus edilul.

"Trebuie să votez eu singur la 8 dimineaţa şi nu mai trebuie să vină nimeni la vot, la primar. Pot să ies primar cu un singur vot", concluzionează acesta.

"Aproape că mi se pare aiurea"

Nici în Gurbănești primarul nu are contracandidaţi. Primarul Sandu Manea (PSD) candidează de unul singur pentru un nou mandat.

"Niciodată nu am crezut că o să ajung la primărie să candidez de unul singur. Aproape că mi se pare aiurea, dar asta e. Nu am făcut nimic să spulber oponenţii politici. S-au spulberat dumnealor prin faptul că o parte din ei au condus această primărie, de-a lungul timpului nu au făcut dovada că poate să reprezinte...", a spus edilul.

Aceeași situație o regăsim și în localitatea maramureșeană Groj. Primar, aici, este liberalul Florin Boltea. Aleargă singur în cursa pentru un nou mandat și se laudă că și în aceste condiții a luat în serios campania electorală: "Am mers la pas, stradă cu stradă, am intrat și în casele oamenilor sau, mă rog, am discutat cu ei la poartă."

La nivel național, există 126 de localități cu un singur candidat. În top, se află județele Harghita, Covasna și Mureș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel