"Domnul Ilie Păducel era coleg cu noi, dar nu era cu noi. În orice partid trebuie să existe o coeziune între membrii săi. Noi nu am anunţat vreo coabitare cu PSD sau PNL, şi atunci erau nejustificate toate discuţiile publice care ne vizau pe noi ca partid, şi pe el ca om, şi care făceau referire la negocieri de trecere într-unul dintre partidele aflate la guvernare", a declarat preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor.
Potrivit acestuia, organizaţia PDL Petrila a propus excluderea din partid a lui Ilie Păducel încă de acum câteva luni. "Acum am validat şi noi acea decizie”, a declarat liderul PDL Hunedoara, potrivit rtv.net.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu