Primar PSD: Nu e lovitură de stat, nu organizăm contramanifestații

Vicepreședintele PSD Mihai Chirica, primar al minicipiului Iași, a afirmat, la RFI, că nu crede că mitingul de duminică din Bucureşti reprezintă un început de lovitură de stat, aşa cum s-a exprimat liderul partidului, Liviu Dragnea. 

Proiectele privind graţierea şi modificarea Codului Penal ”ar trebui prezentate cât mai pe larg şi pe înţelesul tuturor”, Mihai Chirica.

Mihai Chirica nu crede în teoria avansată de Liviu Dragnea: ”Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. O lovitură de stat în primul rând se programează de cei care vor să preia puterea. În momentul de faţă, nu s-a arătat neapărat o structură care vrea să preia puterea. Prin urmare, e un val de emoţie”.

Vicepreşedintele PSD consideră că prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis între manifestanţi ”nu a fost potrivită, pentru că nu putea aduce un element de discuţie între să spunem tabere, dacă putem vorbi despre tabere, ci dimpotrivă, a incitat o parte dintre manifestanţi, astfel încât pe acest fond nu se poate ajunge la o exprimare reală a unei democraţii”.

El a mai spus că ”PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens şi probabil că în zilele următoare va fi făcută publică”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel