Primăria Arad cumpără cu 130.000 lei un echipament care va face tomografii copacilor bătrâni

Primăria Arad va achiziţiona cu 130.000 de lei, în urma unei licitaţii publice, un echipament complet de realizare tomografii pentru arbori, astfel încât municipalitatea va diagnostica copacii înainte să decidă care trebuie tăiaţi pentru că reprezintă pericol public. 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că licitaţia pentru achiziţia unui 'set complet pentru tomografie arbori' este în curs de finalizare, urmând să fie semnat contractul cu singura firmă care s-a arătat interesată să livreze echipamentul. 'Peste aproximativ o lună, acest dispozitiv ne va fi livrat şi vom putea începe să realizăm tomografii pentru arborii bătrâni.

Echipamentul permite depistarea defectelor din interiorul copacilor. Practic, se va putea face un diagnostic, vom şti dacă un arbore este putrezit în interior şi astfel prezintă riscul să se rupă', a declarat Ralu Cotrău. Primăria a luat decizia de a cumpăra echipamentul pentru că tăierea copacilor bătrâni 'este foarte controversată' şi adesea atrage critici din partea locuitorilor oraşului.

'Dacă putem evalua starea de sănătate a arborilor, nu mai există riscul de a tăia copaci sănătoşi doar pentru că sunt bătrâni. În momentul de faţă, astfel de echipamente mai sunt folosite de municipalităţi doar în Cluj-Napoca şi Bucureşti', a mai declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Echipamentul detectează golurile şi urmele de putrefacţie din interiorul arborilor şi furnizează pe computer o imagine 3D.

În urmă cu un an, câţiva specialişti din Ungaria au ajutat autorităţile locale din Arad, în baza unui parteneriat, să evalueze riscul de prăbuşire a arborilor bătrâni, folosind echipamente similare. Parteneriatul a fost semnat după ce, în ultimii ani, vijeliile au rupt numeroşi arbori din oraş, provocând rănirea unor persoane sau pagube materiale însemnate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel