Scandalul acoperișului de la Arena Națională scoate la lumină fapte fără precedent. Potrivit lui Cătălin Tolontan, Primăria Capitalei a cerut constructorului, printr-o adresă de care nimeni nu a știut, la date de 28 noiembrie 2007, acoperiș retractabil în condițiile în care mărirea de preț de 20 de milioane de euro nu era aprobată de consilierii generali. Sorin Oprescu se implică, la rândul său, în scandalul de la Arena Națională, declarând că acesta respectă normele europene și are toate aprobarile necesare.
Pe 28 noiembrie 2007, pe când la la Primăria Generală era Adriean Videanu, Aurora Abas, director executiv adjunct în direcția de investiții a Primăriei Capitalei, anunță consorțiul Max Bogl – Astaldi: „Vă transmitem acceptul nostru privind realizarea proiectului de reabilitare și modernizare a Stadionului Național Lia Manoliu – Acoperiș retractabil".
Este exact stadionul care avea să fie inaugurat în noiembrie 2011, cu partida amicală de gală România – Franța, o suprapunere fericită de destin cu meciul care va deschide la vară, la Paris, Campionatul European, scrie sursa citată.
În acel moment, respectiv noiembrie 2007, bucureștenii, prin aleșii lor, votaseră un stadion de 411 milioane de lei, nu unul de 500 de milioane, numai acoperișul retractabil adăugat prin act adițional costînd peste 20 de milioane de euro!
Cînd directorul executiv adjunct Aurora Abas dă verde nemților de la Max Bogl pentru „Stadion – Acoperiș retractabil", Consiliul General nu dezbătuse, nu votase și, de fapt, nu știa nimic despre decizia scumpirii stadionului.
Conform studiului de fezabilitate și certificatului de urbanism, doar 20.000 de locuri urmau să fie acoperite.
Dar, fără nici o informare publică, fără să știe cetățenii sau consultantul tehnic, stadionul merge cu neștirbită insistență către o variantă aproape dublă ca preț: 200 de milioane de euro.
Foto: Blog Cătălin Tolontan
La vedere, legiferarea acoperișului retractabil vine pe 8 mai 2008. În subteran, lucrurile fuseseră decise între primărie și Max Bogl cu o jumătate de an înainte!
De ochii lumii,chiar în preajma alegerilor locale, la propunerea primarului Adriean Videanu, Consiliul General aprobă scumpirea stadionului cu 84 de milioane de lei.
Înregistrarea ședinței publice arată că, în momentul în care propune Hotărîrea numărul 234, primarul Videanu nu explică în ce constă creșterea prețului stadionului!
Efectele produse de adresa pe care o publicăm azi sînt similare, la scara Bucureștiului, cu o decizie luată de guvern cu 6 luni înainte ca Parlamentul să voteze o lege!
Hîrtia pe care Aurora Abas o înaintează consorțiului Max Bogl – Astaldi face parte, conform unor surse care au luat parte la construcție, „din planul pus la punct încă de la început".
Documentul trimis de directorul Primăriei este interpretat de constructor „drept un ordin de reproiectare", după cum avea să explice mai tîrziu Bogdan Hreapcă, noul director de investiții din administrația lui Sorin Oprescu, succesorul lui Videanu.
Hreapcă susține că cei din PMB n-au mai avut ce face și au semnat în decembrie 2009 un act adițional pentru acoperiș.
Între timp, și echipa lui Oprescu, copiind-o pe cea a lui Videanu, face drumuri la Frankfurt, unde este încîntată de stadion.
În interpretarea sursei Gazetei, care cunoaște în detaliu investiția, „Primăria s-a băgat singură în situații de obligație față de Max Bogl, ca să spună mai apoi că proiectul de construcție a curs deja înainte și nu se mai poate reveni asupra lui!".
Plățile arată că în toamna lui 2011, momentul inaugurării și al dezvăluirilor de presă, fusese achitat doar 70% din totalul costul stadionului. Era timp pentru orice.
Stingerea facturii pentru acoperișul retractabil avea să fie făcută mult mai tîrziu, abia în iarna 2013-2014!
O cercetare în noiembrie 2011 a procurorilor ar fi putut bloca plățile. DNA a ratat proba de salvare a banilor. E un fapt. Dacă recitești articolele din 2011 realizezi ce multă informație publică aveau la dispoziție încă de atunci procurorii!
În aprilie 2008, cu o lună înainte de Consiliul General, firma Louis Berger, consultantul Primăriei pentru stadion, este anunțată de la biroul Aurorei Abas că va exista un acoperiș retractabil.
[citeste si]
Consultantul știe doar de acoperiș fix. Nu e de acord cu acest cost suplimentar și trimite drept răspuns o adresă în care se pronunță oficial: „Acoperișul retractabil e o variantă neeconomică". Numai că, fiind consultant, opinia sa nu e decisivă.
La scurt timp, Ambasada Germaniei e contactată neoficial de Max Bogl și consultantul este pîrît pentru tensionarea situației dintre Primărie și constructor.
Abia mult mai tîrziu, Louis Berger află că operațiunea de consultare a sa a fost mimată, de vreme ce Max Bogl primise cu 6 luni înainte acceptul de la Primărie pentru acoperișul retractabil!
Succesiunea documentelor, a faptelor și a banilor scoate la iveală o sumedenie de rectificări, „îndreptări de erori materiale" și nepotriviri între ce se vota în Consiliul General și ce se întîmpla în proiect.
Chiar și autorizația de construire a fost, la cererea PMB, eliberată de două ori și antedatată de Primăria sectorului 2, într-o operațiune fără precedent cunoscut în investițiile publice din România.
Sorin Oprescu: E o poveste...
"E o poveste chestia asta cu acoperisul. Este facut dupa normele europene. Firma pe care am gasit-o acolo a lucrat foarte bine, nu au existat niciun fel de discutii, toate aprobarile au fost luate din timp. Ca nu corespund standardele europene cu standardele noastre in materie de acoperis, e posibil. Oricum e in garantie", a spus Oprescu luni dimineața, când și-a reluat activitatea de medic chirurg la spitalul Universitar, după ce magistrații i-au înlocuit măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar, potrivit hotnews.ro
"Toate prerogativele au fost puse în functiune când UEFA a venit și a cercetat loc de loc. Scările, am făcut exerctii de evacuare (...). Are aprobari de la centrul de meteorologei de la Munchen. Dar, ca de obicei, în urma nenorocirii de la Colectiv, noi suflam și in iaurt", le-a mai spus Sorin Oprescu jurnaliștilor care îl asteptau, luni, la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News