Primăria Capitalei va cumpăra reportofoane, camere video și calculatoare de 6 milioane euro

oprescu soala
oprescu soala

Primăria Capitalei pregătește investiții de 6 milioane de euro pentru echipamente IT, sisteme electronice și de supraveghere pentru școlile din Capitală. Aceste achizițiți vor fi suportate din banii de la buget și de la Banca Europeană de Investiții. Elevii vor primi de la Primărie reportofoane și aparate foto.

Școlile ce vor beneficia de această investiție, sunt acelea ce au fost incluse în proiectul de “Reabilitare a infrastructurii educaționale”.Echipamentele IT valorează în total 4,39 milioane euro, potrivit acordului-cadru încheiat între Primăria Capitalei și SC Asesoft International SRL. Acordul-cadru are o durată de de doi ani.

Astfel, vor fi livrate 57 de servere, 57 de monitoare, 1897 de calculatoare cu monitor, 90 de laptopuri, 35 de imprimante alb/negru, 60 de imprimante color sau 1899 de surse alternative de alimentare (UPS) pentru calculatoare.

Licitația pentru aparatura electronică și sistemele de supraveghere a fost câștigată de UTI Security & Fire Solutions SRL. În schimbul sumei de 1,6 milioane euro, școlile vor fi dotate cu 198 de televizoare LCD, 195 de videoproiectoare cu ecran de proiecție, 42 de camere video, 92 de scannere, 101 sisteme de supraveghere, 41 de fax-uri și 13 echipamente audio pentru sălile de festivități.

În plus, Sorin Oprescu le cumpără elevilor și 72 de aparate foto și 34 de reportofoane.

În cadrul programului de reabilitare a infrastructurii educaționale au fost incluse 102 școli din Capitală. Până acum au fost finalizate doar 36. Alte 9 școli urmează a fi terminate până la sfârșitul anului, iar alte 23 în 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel