Află care este motivul pentru care Primăria Capitalei vrea să împrumute aproape 300 de milioane de lei.
Update: Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, joi, cu 30 de voturi pentru şi 20 de abţineri un proiect care prevede contractarea sau garantarea unei finanţări rambursabile interne de până la 283.520.561 lei.
Știre inițială: Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată în şedinţa de joi un proiect care prevede contractarea sau garantarea unei finanţări rambursabile interne de până la 283.520.561 lei.
Aceasta se face pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în anul 2024, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti.
Conform raportului de specialitate, bugetul local al Municipiului Bucureşti are un grad ”redus” de îndatorare, de 10,50% aferent anului 2023, comparativ cu limita de îndatorare de 30% din veniturile proprii prevăzută în legislaţie. Se menţionează totodată că autorităţile locale pot contracta sau garanta împrumuturi numai cu avizul Comisiei de Autorizarea a Împrumuturilor Locale.
”Se constată necesitatea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne în valoare totală de până la 283.520.561,86 lei pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în anul 2024, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti. Astfel, prin contractarea unei/unor finanţări rambursabile interne se va asigura un flux de lichiditate care va permite o continuitate a procesului investiţional pentru proiectele prioritare ale Municipiului Bucureşti, în concordanţă cu Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Capitalei", prevede documentul, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News