Primăria Sector 4, sprijin pentru asociațiile de proprietari: Proprietarii, obligați să-și curețe locuințele

Primaria Sectorului 4 oferă consultanţă juridică gratuită asociaţiilor de proprietari care se află în imposibilitatea de a-i determina pe unii dintre locatari să-şi facă ordine şi curăţenie în apartamente.

Alegeri prezidentiale 2024

Decizia edilului Daniel Băluţă de a implica autoritatea locală în aceste demersuri vine după  ce locatarii unui bloc din sectorul 4 al capitalei au cerut ajutor de la primărie.

Exasperaţi de mirosul insuportabil, care ajungea şi în apartamentele lor, oamenii au reclamat faptul că un proprietar a transformat apartamentul în care locuieşte într-un focar de infecţie, după ce a adunat în casă munţi de gunoaie. Mai mult, între timp, pe lângă mizeria de nedescris, apartamentul a devenit şi adăpost pentru câinii fără stăpân pe care o bătrână îi ţinea în casă de câteva luni. Vecinii mai spun că proprietara nu a făcut curăţenie de foarte mult timp şi nici nu vrea să accepte ajutor de la nimeni.

La apelul locatarilor, inspectorii de la primărie au intervenit de urgenţă. Au mers la faţa locului şi i-au explicat proprietarei că trebuie să igienizeze locul şi să facă imediat curăţenie. Totodată, asociaţiei de proprietari i s-a comunicat faptul că astfel de cazuri, care pun în pericol sănătatea oamenilor, nu mai pot fi tolerate.

În ajutorul celor aflaţi în situaţii similare şi care se confruntă cu refuzul proprietarilor de a face curăţenie, Primăria Sectorului 4 oferă consultanţă juridică gratuită, în vederea obţinerii ordinelor judecătoreşti care să permită igienizarea apartamentelor insalubre chiar şi fără acordul proprietarilor acestora.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel