Primăria Sectorului 1. Minciuni în serie despre proiectul de bike sharing

Beneficii multiple pentru cetățeni
Beneficii multiple pentru cetățeni

Referitor la informațiile vehiculate în spațiul public despre achiziționarea de către Primăria Sectorului 1 a bicicletelor de 13.000 de euro/bucata, Biroul de Presă este împuternicit să facă următoarele precizări.

În ședința de ieri, 08.10.2019, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice - Studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției „sistem automat de închiriere biciclete București – Sector 1".

„Achiziția" despre care se vorbește nu se referă la 390 de biciclete, ci la o soluție completă de mobilitate urbana alternativă, respectiv "Sistem integrat automat de închiriere biciclete – București Sector 1", care cuprinde:

➢ 390 de biciclete inteligente cu computer de bord;

➢ 44 de terminale inteligente și independente energetic, dotate cu panouri fotovoltaice;

➢ 30 de triciclete inteligente cu computer de bord, dedicate persoanelor în vârstă și celor cu dizabilități;

➢ 5 parcări inteligente pentru biciclete private;

➢ Centru de comandă cu sistem integrat software și hardware de gestiune și comunicații;

➢ Sistem de logistică și distribuție format din echipamente și autoutilitare;

➢ Kituri echipamente mentenanță;

➢ Mentenanță gratuită 36 de luni.

Vezi și: Primăria Sectorului 1, nou proiect cu finanţare europeană. Dan Tudorache: Asta ne dorim

Având în vedere cele precizate mai sus, afirmațiile că Primăria Sectorului 1 va achiziționa biciclete de 13.000 euro/bucata sunt un veritabil fake news, neavând nicio legătură cu realitatea.

Soluția denumită generic "Bike sharing" este folosită de ani buni în marile orașe europene (Ex. Lisabona, investiție de 28,9 milioane de euro.). Transportul prin intermediul bicicletelor reprezintă un adaos și o completare flexibilă a transportului în comun.

Proiectul rețelelor de stații self-service de închiriere de biciclete are ca scop principal utilizarea bicicletei ca alternativă la alte mijloace de transport poluante, prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Un alt scop al implementării acestui proiect îl reprezintă beneficiile obținute în urma utilizării bicicletei ca mijloc de transport, respectiv creșterea cotei traficului pe bicicletă în structura modală, crearea unei noi opțiuni de mobilitate, evitarea aglomerației în trafic și gestionarea cererii pentru transport.

Proiectul adoptat ieri aduce următoarele beneficii pentru cetățeni:

➢ implementează un sistem integrat de închiriere a bicicletelor pentru promovarea mobilității durabile și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

➢ sporește gradul de mobilitate în zona centrală și zonele limitrofe ale Sectorului 1;

➢ diminuează cheltuielile de deplasare și timpul petrecut în ambuteiajele urbane;

➢ diminuează poluarea și zgomotul urban;

➢ promovează o soluție alternativă de transport urban;

➢ asigură intermodalitatea fizică și informatică (stații comune de biciclete și autobuz/tramvai)

➢ card unic de acces atât la sistemul de transport public, cât și la soluțiile de bike sharing; ➢ crește calitatea vieții.

Primăria Sectorului 1 îi roagă pe consilierii USR Sector 1 sa nu mai distribuie astfel de știri false, în schimb să aibă o contribuție activă în interesul cetățenilor care le-au acordat încrederea pentru a le reprezenta interesele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel