Primăria Sectorului 3, protest la Primăria Capitalei, pentru salvarea Parcului IOR. Nicușor Dan: Expropriem, dar să vină Firea și Negoiță cu bani de acasă pentru prostia pe care au făcut-o

Este protest în fața Primăriei Capitalei. 

UPDATE: Nicușor Dan a afirmat că nu sunt dovezi că terenul retrocedat este parc, cu referire la partea retrocedată din Parcul IOR. El acuză că nu există niciun fel de probă, după ce arhiva ALPAB a ars. ”Expropriem, dar să vină Firea și Negoiță cu bani de acasă” mai afirmă el. 

”Diferența între ce am făcut noi și Primăria Sectorului 3 este 1 milion la 1. Adică noi am dat o amendă de 35 de milioane de euro și primarul Sectorului 3 a dat o amendă de 35 de euro. Asta e diferența între cine face Administrație și cine face simplă gargară politicianistă. Al doilea aspect foarte grav este că a existat un litigiu inițiat acum 10 ani de primarul Sectorului 3 pentru anularea dispoziției de retrocedare a parcului IOR. Doi oameni, Firea și Negoiță au distrus șansele ca această dipoziție să fie anulată. În 2019, în al doilea ciclu procesual, în fața CAB s-a dispus o expertiză, al cărui obiect a fost să se stabilească dacă terenul e parc sau nu e parc. Nici primarul Sectorului 3, nici primarul municipiului București de atunci, deci Firea și Negoiță, nu au fost în stare să vină cu dovezi că acolo a fost un parc. A fost întrebat repetat primarul. mun. București „aveți dovezi că acel parc a existat?”, iar răspunsul primarului a fost ”arhiva ALPAB a ars, nu mai avem nimic”. Dar puteau să se ducă să cheme cetățenii din zonă să declare ca martori sau puteau să vină cu foștii angajați ALPAB. Nu s-a adus niciun fel de probă. Suntem în situația în care decizia judecătorească confirmată de ÎCCJ (...) spune că acolo nu e parc” declară Nicușor Dan. Edilul a mai spus: ”Da, expropriem, dar să vină Firea și Negoiță cu bani de acasă sau cu bani de la partid pentru prostia pe care au făcut-o. Nu putem pune 70 de mil. de euro de la bucureșteni”. 

----- 

”Salut inițiativa acestui protest. Sperăm să-l sensibilizăm pe primarul general să facă acel demers în instanță, instanță în care ne luptăm de 10 ani, chiar împotriva Primăriei Generale, ceea ce este trist, pentru că ar trebui să fie alături de oameni, nu de cei care fac astfel de nenorociri” a spus Robert Negoiță, în intervenția de la RealitateaTV. ”Nu prea m-am întâlnit cu Nicușor Dan, dar l-am căutat, am încercat să găsim soluții, să deblocăm teme și proiecte foarte importante pentru București: fluidizarea traficului, recuperarea parcului IOR” a mai spus edilul. El mai spune că singura variantă care mai râmâne este penalizarea electorală. 

UPDATE: Sunt 500 - 600 de participanți. Primarul a fost însoțit de Adrian Țuțuianu la acest protest. 

La protest a ajuns și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. Protestul este pentru salvarea parcului IOR. Problema este veche și se pare că este una critică, fără rezolvare, cu atât mai mult cu cât primarul Sectorului 3 se plânge că nu are o cale de comunicare cu primarul general. 

Prin acest protest, se solicită primarului general implicarea municipalității în instanță în dosarul care vizează anularea retrocedării a 12 hectare din Parcul IOR şi restabilirea destinaţiei acestui teren. 

"Cred că primarului general i-a stat ceasul. Acum mai bine de jumătate de an s-a angajat public că în şase săptămâni va analiza şi va da o rezoluţie şi va începe un demers. De ce zic eu că i-a stat ceasul - că sunt mai bine de şase luni de atunci, să-i schimbe bateria, habar nu am. Poate îl ajutăm noi, îi ducem un calendar şi îi calculăm noi cât înseamnă şase săptămâni, că au trecut de mult, de mult de tot au trecut cele şase săptămâni. Şi, îl mai ajut cu ceva pe primarul general să nu mai stea să analizeze atât. Îi dăm noi o decizie de instanţă, care, evident, nu a rămas definitivă, pentru că a fost atacată tot de Primăria Generală, care constată nulitatea absolută. Şi acolo dă toate argumentele, de ce este nul acel document de punere în posesie" acuza Robert Negoiță. 

Edilul Sectorului 3 mai arată că terenurile din parcuri nu pot fi retrocedate: "Haideţi să vedem una din intervenţiile din emisiunile la care a participat (primarul general) şi în care spunea explicit: acolo a fost parc. De mai multe ori a spus treaba asta, ceea ce este absolut real, ştim cu toţii că acolo a fost parc. Or, dacă ne ducem la lege, vedem că parcurile nu se retrocedează. (...) În consecinţă, nu văd acel motiv, nu văd niciun argument de ce să nu pornească acel demers". 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel