Primăria Sectorului 4 a oferit sprijin logistic spitalelor ''Maria Curie'' şi ''Sf. Ioan'', în vederea restricţionării accesului vizitatorilor în incinta acestor unităţi medicale, informează autoritatea locală.
Publicitate
'Pentru implementarea măsurilor prevăzute de Hotărârea nr. 6 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, Primăria Sectorului 4 a oferit sprijin logistic Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii 'Maria Sklodowska Curie' şi Spitalului Clinic de Urgenţă 'Sfântul Ioan', în vederea restricţionării accesului vizitatorilor în incinta unităţilor spitaliceşti', menţionează autoritatea locală.
Totodată, Primăria precizează că va veni în sprijinul persoanelor în nevoie, aflate în izolare la domiciliu sau în carantină, punându-le la dispoziţie, gratuit, alimente, apă, medicamente şi orice alte bunuri necesare traiului şi igienei corporale în perioada izolării.
Persoanele aflate în izolare la domiciliu sau în carantină pot solicita sprijinul autorităţii locale sunând la 021.9441 - numărul unic de urgenţă la nivelul sectorului 4, disponibil 24 de ore din 24.
'Sectorul 4 al municipiului Bucureşti îşi reafirmă angajamentul de a pune la dispoziţia autorităţilor, la cererea acestora, atât personal medical din reţeaua DGASPC Sector 4, cât şi sprijin pentru completarea rezervelor de alimente şi de medicamente, dacă acest lucru este cerut de autorităţi. Mai mult decât atât, în caz de necesitate, Primăria Sectorului 4 va oferi orice fel de suport logistic unităţilor sanitare', se arată într-un comunicat, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu