Urmărește emisiunea live


Primăria Sectorului 4 va duce la bun sfârșit toate proiectele de utilitate publică

Primarul Daniel Băluță asigură cetățenii Sectorului 4 că va continua demersul referitor la amenajarea parcării de aproximativ 700 locuri, în pofida unei hotărâri care nu este definitive   a Tribunalului București.

Alegeri prezidentiale 2024

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public privind hotărârea Tribunalului București nr. 7718/15.12.2017 conform căreia „Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată. Admite cererea. Dispune anularea HCL Sector 4 nr. 59/31.03.2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Amenajare parcare aproximativ 700 locuri". Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017", Sectorul 4 al Municipiului București face următoarele precizări.

Pentru o corectă și completă informare a opiniei publice, considerăm necesară stabilirea contextului în urma căruia Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, cu respectarea legii, HCL S4 cu numărul 59/31.03.2017, hotărâre supusă acum analizei judecătorilor Tribunalului București.

Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 menționată mai sus a fost generată după ce în lista de investiții a sectorului 4 a fost trecut, între altele, și obiectivul de investiții „Amenajare parcare aproximativ 700 de locuri". Acest fapt înseamnă, în sensul legii, că la nivelul Consiliului Local al Sectorului 4 a fost stabilită oportunitatea acestui obiectiv, oportunitate care nu a fost niciodată contestată!!! Ba mai mult, urmând cu strictețe pașii legali, CLS4 a aprobat cu 22 de voturi „pentru" și 2 abțineri (la ședință au participat 25 de consilieri locali din numărul total de 27 aleși, ceea ce înseamnă că voturile „pentru" au fost acordate inclusiv de o parte a consilierilor locali ai Uniunii Salvați Bucureștiul/România) contractarea studiului de fezabilitate al acestui proiect, parte a Hotărârii Consiliului Local Sector 4 nr. 142/19.12.2016, privind rectificarea bugetului local al sectorului pe anul 2016. Această hotărâre nu a fost atacată vreodată, deși acest lucru era posibil conform normelor de tehnică legislativă.

[citeste si]

Ulterior, în luna martie a acestui an, au fost aprobați, așa cum era normal, indicatorii tehnico-economici ai proiectului parcării de pe strada Secerei prin HCL S4 cu numărul 59/31.03.2017, document ce privește, în clar, date tehnice. Urmare a atacării la Tribunalul București a acestei hotărâri, instanța de contencios-administrativ a decis în primă fază (nu vorbim așadar despre o sentință definitivă) anularea unor cifre (indicatorii tehnico-economici) modificate între timp, nicidecum oportunitatea unei investiții votate cu majoritate covârșitoare de Consiliul Local al Sectorului 4, deci implicit și cu votul consilierilor USB/USR și necontestată niciodată, așa cum am arătat și mai sus.

„Vorbim așadar despre minciuni promovate și sponsorizate în mediul on-line de Nicușor Dan și de Fundația Eco-Civica, entități care au dovedit până acum o bucurie morbidă de a distruge în loc să construiască. În numele apărării naturii, Nicușor Dan și Eco-Civica sunt părtași la abuzuri și intoxicări mediatice. Mă voi implica personal pentru ca acest gen de minciuni promovate de aceste entități distructive să fie combătute prin toate formele prevăzute de lege. În plus, vă asigur! Construirea acestei parcări va avea loc negreșit! Să le fie rușine celor ce folosesc minciuna în interes personal! Rușine, Nicușor Dan! Rușine, Eco-civica!", declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Concluzionând, Primăria Sectorului 4 asigură cetățenii sectorului 4 că va duce la bun sfârșit toate proiectele de utilitate publică demarate până acum, indiferent de opoziția unor personaje sau entități ce nu au legătură cu niciun aspect al vieții comunității sectorului 4.

Se impune precizat și faptul că Primăria Sectorului 4 a respectat întotdeauna și va respecta cu strictețe toate deciziile judecătorești rămase definitive în dosarele în care instituția noastră are calitate procesuală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel