Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş, Mihai Alin Gubandru, a declarat, luni, că au fost ridicate cinci echipamente de joacă din locurile de joacă amenajate în parcuri ale Primăriei Timişoara, fiind aplicate două amenzi în valoare totală de 10.000 de lei, întrucât acestea puneau în pericol siguranţa celor mici.
Publicitate
De asemenea, Primăria Municipiului Lugoj a primit patru amenzi cu un total de 13.000 de lei pe aceeaşi tematică, potrivit Agerpres.
"Controalele le-am efectuat începând cu data de 1 aprilie pe tematica locală locuri de joacă pentru copii. Au fost verificate şase locuri de joacă din parcuri, toate aflate în administrarea Primăriei Timişoara şi s-au indisponibilizat echipamente deteriorate, fisurate, cu părţi lipsă.
S-au identificat locuri de joacă neîmprejmuite în Parcul Chopin şi parţial neîmprejmuit în Parcul Copiilor. În Parcul Carmen Silva, pe panoul de informare nu era menţionat numărul autorizaţiei. Au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 10.000 de lei şi un avertisment", a explicat Gubandru.
Respectiv Parcul Copiilor, Parcul Comtim şi Parcul George Enescu. Au fost depistate abateri privind echipamentele de joacă, tobogane, leagăne, balansoare, aflate într-un stadiu avansat de degradare, cu bare metalice ruginite, cadru metalic de susţinere a tubulaturi din fibră cu bucăţi metalice ruginite, desprinse din cadru.
De asemenea, au fost identificaţi stâlpi metalici de susţinere fără elemente de protecţie la partea superioară, cu vopseaua exfoliată şi suprafeţe ruginite, scări din lemn cu trepte crăpate sau lipsă, balustrade din lemn cu elemente de siguranţă lipsă, şuruburi ruginite rămase libere urmare a desprinderii unor componente.
Nu au fost identificate panouri informative şi de avertizare atât la nivelul echipamentelor de joacă cât şi al spaţiului de joacă. Una dintre locaţiile verificate nu era delimitată de zona pietonală, nefiind împrejmuită decât pe o singură latură.
În cazul spaţiilor de joacă din Lugoj au fost indisponibilizate 12 echipamente şi au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.000 lei.
Acţiunile de control ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor vor continua în tot judeţul, pană la sfârşitul lunii aprilie
Comisariatrul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a realizat, pe 29 martie 2022, sub coordonarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), ample acțiuni de control în cele mai mari 3 parcuri din Capitală: Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.
”Când mergeam prin Cișmigiu, în tinerețe, în perioada liceului, mi se părea Raiul! Astăzi, pare că este parcul miop, nu parcul adolescentului de odinioară!Trist este că, acum, cei mici ar trebui să se joace cu scuzele primăriei, probabil, nu cu echipamentele de joacă, reale pericole!Ne asumăm “vinovăția” de a elimina riscurile la care sunt expuși, cu toate că, cel în culpă, este altul!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.
În total, în cele trei parcuri, au fost controlate 15 locuri de joacă, precum și câteva spații destinate practicării sportului în aer liber (ex.: badchet, tenis de masă, fitness etc.)
În toate aceste locații, aflate în administrarea Administrației Lacuri, Parcuri și Asgrement București (ALPAB), au fost constatate nereguli de către comisarii CRPCR București-Ilfov, aplicându-se primele sancțiuni.
Astfel, până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate cele 15 locuri de joacă, precum și 2 terenuri de baschet și un tobogan gonflabil aflate în Parcul Tineretului, până la remedierea deficiențelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu