Primărie închisă. Angajaţii, luați la cules de pere

"Tineretul a plecat în străinătate, iar noi nu mai avem cu cine să facem munca în localitate", susţine primarul din Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu, care, săptămâna trecută, a "închis" primăria pentru două zile şi i-a folosit pe angajaţii instituţiei la culesul fructelor din livada comunei.

Acesta a precizat că toţi salariaţii au participat voluntar la această acţiune - una fără precedent în zonă, pentru că altfel ar fi rămas cu toată recolta neculeasă.

"Este o plantaţie de peri pe care o avem în administrare de mai multă vreme. Am întreţinut-o tot cu angajaţii din primărie pentru că nu mai are cine să mai muncească aici. Tinerii au plecat în Italia, în Spania, în Germania şi alte ţări, iar comuna e îmbătrânită. Sunt 4 hectare de livadă, numai peri. Anul acesta a fost un an bun şi s-au făcut multe fructe, pe care nu am vrut să le pierdem, aşa că am închis primăria miercuri şi joi şi, cu excepţia unei persoane care a rămas să asigure urgenţele, am fost cu toţii la cules de pere", a declarat Voicescu.

Comuna Fârtăţeşti este una una dintre cele mai mari localităţi rurale din Vâlcea. Are o populaţie de circa 4.000 de locuitori, majoritatea persoane vârstnice, care se întreţin din practicarea agriculturii pe suprafeţe mici.

120 de persoane beneficiază, în prezent, de ajutor social, dar toate au dizabilităţi care le împiedică să muncească.

"Nu dăm ajutor social persoanelor apte de muncă. Cred că, din punctul ăsta de vedere, suntem printre puţinele localităţi care nu mai avem asistaţi sociali pe care să îi folosim la lucru în comună. Cei mai mulţi sunt bătrâni şi cu handicap, tineretul cu putere de muncă fiind prin alte ţări", a menţionat Voicescu.

În total, în cele două zile de muncă voluntară, angajaţii Primăriei Fârtăţeşti au strâns circa 11 tone de pere, care au fost deja livrate la o fabrică de prelucrare a fructelor din Vâlcea, banii obţinuţi din vânzarea lor urmând să fie folosiţi pentru a cumpăra cadouri de Crăciun copiilor din localitate, a mai precizat primarul comunei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel