Primarul Bölöni Dávid, condamnat. Suspendat din funcție

Ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului comunei Cernat, Bölöni Dávid, după ce acesta a fost condamnat de instanţă la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar ce vizează accesarea fondurilor europene, a fost semnat marţi de prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu. 

Sebastian Cucu a declarat că, în urma pronunţării sentinţei definitive de către Curtea de Apel Braşov, a primit un referat din partea secretarului Primăriei comunei Cernat în baza căruia a emis, conform procedurii, ordinul de încetare a mandatului. 

Prefectul a mai menţionat că atribuţiile funcţiei de primar vor fi îndeplinite de actualul viceprimar. 

"Deocamdată alegerile nu sunt pe tapet, să spunem aşa, pentru că există o perioadă de contestare a ordinului pe care noi l-am comunicat", a spus Cucu. 

Primarul comunei Cernat, Bölöni Dávid a fost trimis în judecată în luna decembrie a anului trecut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene. 

Ce spune DNA

Acesta a fost acuzat că ar fi folosit sau prezentat cu rea-credinţă documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. 

"În perioada 2008 - 2009, inculpatul Boloni David, în calitate de primar al comunei Cernat, judeţul Covasna, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente în care se atestau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de 738,06 ha păşune, teren pe care nu l-a utilizat în realitate, acesta fiind încredinţat spre utilizare mai multor fermieri, care l-au folosit efectiv şi au plătit taxele de păşunat aferente. Primăria Cernat nu a notificat APIA cu privire la încheierea acestor contracte, aşa cum avea obligaţia", se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. 

Potrivit sursei citate, cu ocazia procedurilor de control administrativ, pentru justificarea utilizării terenurilor în cauză, Bölöni Dávid a depus mai multe documente în care se arată, în mod nereal, că pentru suprafeţele pentru care a solicitat fonduri nerambursabile, în anul 2008 nu s-au încheiat contracte de arendă, concesiune, închiriere etc. şi nu s-au încasat taxe de păşunat, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel