Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, susține că perchezițiile DNA nu au vizat primăria pe are o conduce.
Procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Bacău au efectuat, marți, mai multe percheziții la instituții publice de pe raza municipiului Bacpu, în contextul încheierii unor contracte de achiziții publice.
În acest context, primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a afirmat că ancheta procurorilor DNA nu vizează primăria, dar și că anchetatorii nu au efectuat vreo percheziţie la sediul instituţiei.
”Nu a existat nicio percheziţie la Primăria Bacău, ştim doar că este o anchetă care nu ne priveşte. DNA ne-a solicitat o serie de documente, ca în multe alte cazuri, prin email şi căutăm documentele pentru a le transmite procurorilor. Vom răspunde rapid la orice solicitare ulterioară de la orice instituţie a statului”, a declarat primarul municipiului Bacău, pentru Agerpres.
De asemenea, primarul Stanciu-Viziteu a precizat că o justiţie independentă este fundamentală pentru un stat de drept şi de aceea Primăria Bacău sprijină organele de anchetă pentru aflarea adevărului şi pentru a avea o soluţionare cât mai rapidă şi corectă a cauzei.
”Unii au încercat să lege această anchetă de Primăria Bacău. Îmi pare rău că îi dezamăgesc, dar nu avem nicio implicare în acest dosar”, a adăugat primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, perchezițiile pe care procurorii DNA le-au efectuat în această dimineață ar fi vizat sediul Direcției de Asistență Socială (DAS) din subordinea Primăriei Bacău, precum și un cămin de bătrâni administrat de către DAS.
Totodată, procurorii au solicitat Primăriei Bacău, printr-un email, mai multe clarificări în cadrul dosarului penal ce vizează contracte de achiziţie publică.
Potrivit DNA, faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2022 - 2023 de către funcţionari ai unor instituţii publice de pe raza municipiului Bacău.
”În cursul zilei de 16 ianuarie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii situate pe raza municipiului Bacău, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, arăta DNA Bacău, într-un comunicat.
Citește și: Azilele groazei. Alina Gorghiu vrea ca toate instituţiile implicate să ofere răspunsuri societăţii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News