Primarul Brăilei: Începem eutanasierea câinilor

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunțat că va începe o campanie de eutanasiere a câinilor din adăposturile care aparțin de Primăria Brăila. 

Vor fi eutanasiați câinii bolnavi incurabil, agresivi şi care nu pot fi adoptaţi din cauza comportamentului lor.

Marian Dragomir a făcut public faptul că a luat o decizie tranşantă în ceea ce priveşte problema câinilor fără stăpân din municipiul Brăila, respectiv începerea procedurii de eutanasiere în rândul acestora, chiar cu riscul că ”nu va fi cel mai iubit dintre brăileni”.

”Am ridicat foarte mulţi câini, am luat şi amendă de la DSP că am ridicat prea mulţi câini şi am depăşit, la un moment dat, capacitatea adăpostului. Eu consider că este un moment în care un primar trebuie să-şi asume faptul că nu trebuie să fie iubit, ci trebuie să ia măsuri pentru rezolvarea unor probleme din oraşul pe care îl administrează. Dacă măsura este una bună, oamenii vor aprecia, dacă nu, trebuie să ne asumăm, la un moment dat, şi riscurile scoaterii câinilor de pe străzi. Sunt dispus că, împreună, cu SUPAGL, să ne asumăm măsuri pentru eliminarea câinilor de pe stradă”, a declarat Dragomir, în conferinţă de presă.

Primarul a precizat că a venit timpul ca cei care susţin că iubesc animalele să dovedească acest lucru, nu doar prin ”declaraţii agresive” pe reţelele de socializare.

”A arunca un os de la etaj nu înseamnă dragoste faţă de câini”

”Primul pas pe care îl facem în perioada următoare este unul prin care dăm posibilitatea tuturor celor care iubesc câinii să şi demonstreze asta. A arunca un os de la etaj nu înseamnă dragoste faţă de câini. Organizăm de Zilele Municipiului, în 11 şi 12 august, un târg de adopţie a câinilor fără stăpân. Dar să ştiţi că această adopţie nu este suficientă şi vom începe o procedură legală în adăpostul Primăriei, prin eutanasierea câinilor agresivi şi a câinilor care nu pot fi adoptaţi din cauza comportamentului lor, împreună cu cei care sunt bolnavi şi tratamentul presupune doar o cheltuială foarte mare, pe care nu putem altfel să o gestionăm la infinit. Sunt convins că, în perioada următoare, nu o să fiu cel mai iubit dintre brăileni, dar sigur vom rezolva o problemă a tuturor”, a completat Dragomir.

Acesta a precizat că, în ultimii trei ani, au fost sterilizaţi 3.600 de câini. În paralel, în cursul anului trecut, au fost muşcaţi de câini 1.284 de brăileni din municipiu, iar de la începutul acestui an s-au întregistrat 764 astfel de cazuri. ”Costurile legate de tratamentele pe care au fost obligaţi să şi le facă cei muşcaţi de câini în perioada ianuarie - mai 2017 au fost 64.490 lei, dar în aceste costuri nu sunt incluse, în schimb, spaima, trauma şi frica cu care a rămas persoana care a fost muşcată. Nu vreau să ne gândim ce înseamnă pentru un copil să fie muşcat de câine sau mutilat”, încheiat Dragomir. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel