Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, anunţă înlocuirea gazonului natural al Stadionului 'Ion Oblemenco' cu unul hibrid

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a anunţat, miercuri, că în perioada următoare gazonul natural al Stadionului 'Ion Oblemenco' aflat într-o stare precară încă de la inaugurarea arenei va fi înlocuit cu unul hibrid, aşa cum au solicitat jucătorii şi antrenorii echipei de fotbal Universitatea Craiova.

Într-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook, edilul a menţionat că a trimis deja o solicitare la Compania Naţională de Investiţii (CNI) în care propune înlocuirea soluţiei tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanţare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenţei de valoare.

'Este miercuri şi aşa cum am promis, miercuri aşteptam un răspuns de la constructor în privinţa modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit. Acum câteva momente am avut o discuţie telefonică cu conducerea CNI, constructorul a confirmat disponibilitatea lui de înlocui acest gazon. Există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform specificaţiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, şi a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid. Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesioniştilor din fotbal şi este o măsură şi o variantă pe care şi noi o agreem. În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluţiei tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanţare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenţei de valoare', a afirmat Mihail Genoiu pe site-ul de socializare citat.

Noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, s-a arătat extrem de nemulţumit de starea gazonului de pe Stadionul 'Ion Oblemenco', afirmând chiar că în situaţia în care Primăria nu îl va înlocui va lua în calcul mutarea formaţiei pe o altă arenă. 'Nu se poate aşa ceva. Trebuie să dea de gândit organelor care conduc, Primăriei, pentru că foarte repede trebuie să se ia măsuri. Dacă nu, şi băieţii cred că sunt la unison cu mine, o să mergem să jucăm în altă parte. Asta e, avem un stadion extraordinar, dar nu avem ce trebuie jucătorilor. Este un minus mare pentru noi acest gazon', a spus Piţurcă, acesta menţionând că noul gazon trebuie să fie unul hibrid, cu iarbă naturală şi artificială, pentru a rezista mai mult timp, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel