Cristian Stan, primarul din Târgoviște, a vorbit despre situația din acest moment a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște, după "opt ani de agonie".
Intrat în intențiile de preluare ale gigantului italian Beltrame, singurul pas care mai desparte unitatea metalurgică de acest lucru este o procedură judiciară asupra căreia instanța trebuia să se pronunțe astăzi și care vizează o contestație depusă de combinatul siderurgic de la Galați care și-a manifestat și el interesul pentru COS Târgovişte, scrie dbonline.ro.
”Planul presupune un aport financiar de peste 400.000.000 euro, conturându-se astfel poate cea mai mare investiție din judeţul Dâmboviţa de după Revoluţia din decembrie 1989 și realizarea uneia dintre cele mai moderne capacități de producție a oțelului din Europa”, după cum a precizat primarul municipiului, Cristian Stan, prezent la întâlnirea cu reprezentanții concernului italian, cu foști salariați și lideri de sindicat.
”Indiferent de rezultatul litigiului, am încredere că, după ani de agonie, din care 8 de insolvență, producția locală de oțel va renaște, iar o societate emblemă, nu numai a municipiului Târgoviște sau a județului Dâmbovița, ci și a României, va reașeza orașul nostru pe harta metalurgiei europene și va redeveni principalul pion al economiei locale, cu beneficii multiple, de la crearea locurilor de muncă, de ordinul miilor, atât directe, cât și indirecte, până la recâștigarea unui mare contribuabil la bugetul local.
Deși am fost sceptic și am evitat să fac aprecieri cu privire la viitorul COS Târgoviște până acum, după discuțiile pe care le-am avut cu ambii investitori, după ce i-am asigurat de spijinul administrației publice locale și le-am precizat foarte clar că zona respectivă a fost, este și va rămâne industrială, de data aceasta mă pot declara optimist și fac un apel la responsabilitate din partea tuturor celor implicați, indiferent că discutăm de investitori, creditori sau lichidator judiciar. Interesul comunității locale este mult prea important și trebuie să primeze în fața oricăror interese individuale sau de grup”, a transmis primarul Cristian Stan.
"Dacă Grupul Beltrame va avea câştig de cauză (n.n. în instanță, cu Liberty Galați), până pe data de 23 februarie a.c. va fi finalizată tranzacţia de preluare a societăţii din Târgovişte. Iar dacă totul merge bine, din aprilie, anul acesta, Beltrame vrea să demareze procesul de angajare a personalului”, a spus și deputatul USR Daniel Blaga, prezent la întâlnirea de vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu