Primarul Devei, Mircia Muntean, mandat ÎNCETAT înainte de termen

Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, a semnat, marţi, ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar al municipiului Deva, deţinut de Mircia Muntean, după ce acesta a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la şase ani de închisoare cu executare. 

"Am primit comunicarea şi toate documentele necesare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, am primit referatul de Unitatea Administrativ Teritorială Deva, fundamentat pe sentinţa definitivă a ÎCCJ. Am semnat ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar în cazul lui Mircia Muntean. El va intra în vigoare imediat ce va ajunge la Primăria Deva", a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Hunedoara. 

În urma deciziei Consiliului Local Deva, atribuţiunile primarului vor fi reluate de către unul dintre viceprimarii Răzvan Mareş (PSRO) sau Ovidiu Moş (PSD), decizia aparţinând consilierilor locali. 

În Consiliul Local Deva, PSRO şi PSD au câte 6 mandate de consilieri locali, PNL - 5, ALDE şi UDMR - câte 2. 

Primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel