Primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu, a reacționat rapid după ce un copil în scaun cu rotile a fost dat afară din Castelul Corvinilor pe motiv că nu are voie să intre în scaun cu rotile. Edilul susține că se poate merge până la concedieri, dacă este nevoie.
”Este o întâmplare fără precedent la Castelul Corvinilor, pe care o regretăm profund. Nicio persoană cu dizabilități nu ar trebui să sufere și mai mult ca urmare a acțiunilor unor angajați ai Primăriei municipiului Hunedoara. Noi milităm pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, municipiul Hunedoara fiind singurul din județ care are un cămin pentru persoanele vârstnice și un centru de asistență medico-socială, unde sunt internate persoanele vârstnice care suferă de boli grave și ale căror familii nu le pot îngriji.
Angajata Castelului Corvinilor care se face vinovată de acest incident va fi cercetată de comisia de disciplină, cu propunerea de a fi retrogradată din funcție. Vom merge până la concediere, dacă este nevoie. De asemenea, am solicitat firmei de pază să procedeze la fel cu angajatul responsabil pentru neplăcerile cauzate familiei Măgureanu.
Am un caz în familie și știu ce înseamnă să îngrijești o persoană imobilizată, de aceea vreau să subliniez încă o dată că astfel de incidente nu ar trebui să se petreacă niciunde, nu doar la Castelul Corvinilor sau în alte instituții subordonate Primăriei municipiului Hunedoara!
Încă o dată, le cer scuze domnului George Măgureanu și băiețelului său pentru că a trebuit să treacă printr-o astfel de situație într-un loc pe care îl vizitează anual sute de mii de turiști. Suntem conștienți că trebuie să ne ridicăm la cele mai înalte standarde în turism și vă promit că niciun angajat al Castelului Corvinilor nu va mai comite astfel de erori”, a precizat Dan Bobouțanu, Primarul municipiului Hunedoara, pe pagina de Facebook a instituției.
Părintele unui copil care, temporar, este în scaun cu rotile a trăit experiențe neplăcute la Castelul Corvinilor din Hunedoara, unde o supraveghetoare i-a spus că nu are voie cu căruciorul în interiorul castelului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu